Fotbalul, la mâna politicienilor!** Bătaie pe panglica de inaugurare
Stadionul Național a ajuns motiv de dispută politică. O spune
primarul general al Capitalei, care acuză jocuri de culise în cazul
tăierii de buget votate luni de consilierii PD‑L. Pentru
finalizarea lucrărilor la Stadionul „Lia Manoliu” au rămas numai
147.857.000 RON, după ce 235.000.000 RON au fost ciuntite.
„Guvernul avea obligația și datoria să susțină proiectul alături
de Primărie. Abia într-un târziu, adică acum vreo două luni,
Executivul a început să fie conștient de importanța stadionului,
alocând fonduri. Primăria, timp de trei ani, a susținut singură
construcția arenei. Ministerul Dezvoltării e bun doar la tăiat
panglici și la inauÂgurări. Din punctul de vedere al partidului de
guvernământ, e doar un joc ieftin de imagine”, a răbufnit ieri
Sorin Oprescu.
Acesta a explicat și care este, în opinia sa, substratul
adevărat al acestei reduceri a bugetului votate la începutul
săptămânii: „Motivul este acela de a bloca Primăria să termine
stadionul și ca ulterior să vină Guvernul, din postura
salvatorului, cu banii necesari și pentru a-și asuma apoi un
proiect care nu este nici al lor, nici al meu”.
Udrea:
„Guvernul se va asigura ca Primăria să aibă
resurse”
Ipoteza lansată de primarul Bucureștiului e confirmată, voalat,
chiar prin declarațiile date ieri de Elena Udrea, ministrul
Dezvoltării Regionale și Turismului: „Guvernul va continua să facă
ce a făcut și anul trecut și-și va asigura partea de cofinanțare
stabilită printr-un protocol pentru „Lia Manoliu” și ne vom asigura
ca Primăria să aibă resursele necesare pentru partea de cofinanțare
pe care trebuie s-o asigure.
Conform surselor din cadrul Primăriei Capitalei, Sorin Oprescu se
va deplasa mâine în China, acolo unde, printre altele, va încerca
să găsească și investitori pentru a acoperi gaura din buget lăsată
de consilierii PD-L.
„Stadionul va fi gata
la timp!”
Faptul că Național Arena a devenit miză politică și că din bugetul
Primăriei au fost tăiate 235 de milioane de lei nu va afecta mersul
lucrărilor: „Asigur bucureștenii că proiectul acesta va fi
finalizat la termenul asumat, lunile aprilie-mai”, a spus Elena
Udrea, completată și de președintele FRF, Mircea Sandu: „Aici nu e
vorba de un scop personal, ci de un proiect național, așa cum n-a
mai fost din anii 50! Eu sunt convins că stadionul va fi gata până
la amicalul cu Argentina. Sunt sigur că inclusiv președintele se va
implica în acest proiect”.
„Cluj
Arena” va fi gata la timp
Zvonuri privind întârzierea lucrărilor au apărut și vizavi de „Cluj
Arena”. Stadionul ar trebui inauÂgurat în vară, însă unele voci
susțin că data ar putea fi depășită. Alin Tișe, președintele
Consiliului Județean, liniștește însă suporterii și le transmite
oficialilor lui „U” să nu închirieze stadionul din Mediaș decât
până în toamnă. „Sunt optimist că se va termina în termen. În caz
contrar, constructorul va suporta penalizări”, a spus Alin
Tișe.
„Nu e bine ca acest gen de informații să iasă din țară!
Deja m-a sunat cineva de la UEFA să mă întrebe de situația
lucrărilor”, Mircea Sandu, președinte FRF
„În timpul mandatului domnului Oprescu, prețul a crescut
de la 140 de milioane de euro la aproape 300. Chiar și așa, ne vom
îngriji ca stadionul să fie finalizat la timp”, Elena
Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului
Meciul amical
România – Argentina este programat pe 11 august, echipa
sud‑americană fiind obligată prin contract să vină la București cu
toate vedetele