Mijlocașul Gabriel Torje a lipsit de la antrenamentul de luni, pe care echipa națională l-a efectuat la Centrul de Fotbal de la Mogoșoaia, deoarece are enterocolită, au declarat pentru MEDIAFAX surse din anturajul primei reprezentative.
Conform surselor menționate, Torje a făcut enterocolită de la ciuperci însă el ar putea participa la antrenamentul de marți.
Un alt absent de la antrenament a fost Paul Papp, care are meci cu FC Vaslui în această seară, în timp ce Răzvan Raț urmează să ajungă la națională tot astăzi.
Portarul Ciprian Tătărușanu are o luxație la un deget de la mâna stângă, în timp ce Alexandru Bourceanu acuză dureri la spate, însă ambii au participat la antrenament.
La antrenament a asistat și fostul secund al lui Pițurcă dar și al lui Răzvan Lucescu, Ștefan Iovan.
De asemenea, au fost prezenți Mircea Rădulescu, Ovidiu Stângă, Alin Minteuan și Ciprian Panait.
Jucătorii care au evoluat duminică seară s-au antrenat doar timp de 50 de minute.
România va disputa un amical contra Belgiei, pe Stadion Maurice Dufresne din Liege, în 11 noiembrie.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER