FOTO EXCLUSIV – **Gazonul de pe Ferenc Puskás arată groaznic. Ce echipă va fi avantajată de „mocirla” de la Budapesta

Au rămas ceva mai mult de 24 de ore până la confruntarea României de la Budapesta, contra Ungariei, iar Pițurcă are motive de nemulțumire. Nu accidentările sau randamentul scăzut al tricolorilor îl macină pe selecționer, ci starea suprafeței de joc.

Cel puțin pe hârtie, Mutu&Co sunt echipa mai tehnică, astfel că un gazon deteriorat, așa cum este cel de pe stadionul Ferenc Puskás, va constitui o problemă în plus pentru noi. Totuși, având în vedere că maghiarii sunt obligați să construiască, să atace, România având avantajul că va disputa partida retur la București (teoretic o remiză la Budapesta ne-ar convenis) s-ar putea ca dezavantajul nostru să nu fie atât de mare.

Ungaria este o echipă extrem de solidă, foarte puternică din punct de vedere fizic. Trebuie să ne ridicăm la nivelul lor din acest punct de vedere.„, a fost avertismentul lui Mutu din conferința de presă de astăzi, semn că în condițiile unui gazon precar, tricolorii vor fi dezavantajați.

La Budapesta au fost precipitații abundente în ultimele zile, iar terenul de joc a cedat; nici premisele nu sunt foarte favorabile: prognoza meteo anunță ploi și în perioada următoare, astfel că la ora meciului este puțin probabil să avem parte de o suprafață de calitate.

Fotoreporterii ProSport au surprins imagini de pe Ferenc Puskás Stadion, iar îngrijorarea celor din delegația României pare a fi mai mult decât întemeiată.

Sperăm să se îndrepte vremea. Dacă va ploua în continuare, probabil va fi mocirlă
Adrian Mutu

Publicat: 21 03. 2013, 16:40
Actualizat: 21 03. 2013, 16:53