National Arena este gata pentru un nou meci oficial! Gazonul adus din Olanda a fost montat pe cel mai modern stadion al României, astfel că echipele românești participante în cupele europene pot răsufla ușurate, după ce au aflat că vor avea unde să își primească adversarii. Vezi o galerie foto cu felul cum arată acum suprafața de joc de pe National Arena!
Reprezentantul furnizonului noului gazon de pe Arena Națională, John Hendricks, a declarat, vineri, după o inspecție la stadion, că următorul meci pe terenul bucureștean s-ar putea disputa chiar și acum, însă este mai bine ca acest lucru să nu se întâmple imediat, informează Mediafax.
„Vreau să mulțumesc primarului și tuturor celor care m-au sprijinit. Cred că am avut succes în acest proiect. Următorul meci s-ar putea disputa și acum, dar e bine să lăsăm iarba câteva zile. Nu pot fi garanții privind terenul, depinde de mulți factori. O garanție ar fi că lui Jan (n.r. – Jan McClemend, consultant UEFA) i-a plăcut terenul și m-a felicitat pentru munca depusă. Multe stadioane moderne au avut probleme asemănătoare, iar noi trebuie să ne adaptăm de fiecare dată situației și să rezolvăm problema”, a spus Hendricks.
Jan McClemend a afirmat că este posibil ca arena să necesite și un sistem special de iluminare pentru gazon. „Știm e important este stadionul pentru români, oameni foarte pasionați de fotbal. Am fost de luni la lucrările noului teren și am supervizat amenajarea. Este un mediu neobișnuit cel al stadionului. Depinde de întreținerea stadionului și de factorii de mediu cât va ține terenul. Lumina este un factor foarte important pentru că iarba are nevoie de lumină. Vom face o analiză și vom vedea dacă trebuie instalat un sistem special de iluminare”, a explicat el.
McClemend, Hendricks, reprezentanți ai constructorului Arenei Naționale și ai Primăriei au inspectat, vineri, noul gazon instalat pe stadionul din Capitală.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER