FOTO Pintilii a prefațat meciul cu Ungaria: „Avem o echipă care pasează mult, ne va avantaja schimbarea gazonului”
Naționala României va întâlni Ungaria la 6 septembrie și Turcia la 10 septembrie, ambele întâlniri urmând să aibă loc pe Arena Națională, de la ora 21.00, în preliminariile Cupei Mondiale din 2014.
Mijlocașul Mihai Pintilii a prefațat partida de vineri.
„Important e să batem Ungaria și să facem egal cu Turcia. Nu contează cu cât batem, și 1-0 e bun. Ungaria are o echipă masivă, puternică. Suntem o echipă care pasăm, din câte știu eu, și ne va avantaja foarte mult schimbarea gazonului.
Va fi o atmosferă foarte frumoasă, nu cred că pe unguri îi va deranja, și ei joacă pe stadioane arhipline”, a spus Mihai Pintilii.