Băieții lui Răzvan Lucescu s-au antrenat pe tărâm sârbesc. Tricolorii au făcut cunoștință cu gazonul de pe Marakana belgrădeană, acolo unde vor juca mâine cu Serbia. Miodrag Belodedici a revenit ca oficial al României pe stadionul unde a câștigat a doua sa Cupă a Campionilor Europeni, în timp ce Cristi Chivu s-a îmbrățișat cu prietenul și colegul său de la Inter, Dejan Stankovic. Răzvan Raț a rămas întins pe gazon după un contact cu Mara , dar se pare că nu este nimic serios. În tribune au fost prezenți și câțiva români care au arborat cu mândrie tricolorul. Printre aceștia a fost și Mircea Sandu.
Meciul Serbia – România se dispută sâmbătă de la ora 21:30 și va fi transmis în direct pe TVR 1 și LIVE TEXT pe www.prosport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER