Față de meciul cu Ungaria, Național Arena a erupt aseară cu câteva mii de voci în plus la intonarea imnului nostru național, „Deșteaptă-te române”. Fanii s-au înghesuit la casele de bilete în ultima zi, iar tricolorii au avut ceea ce și-au dorit: un stadion plin
Pentru meciul contra Turciei, suporterii naționalei s-au mobilizat mai greu, dar au reușit să vină în număr mai mare decât vineri, cu Ungaria Nu au mai existat incidente în Peluza Sud, acolo unde au fost plasați ultrașii steliști și dinamoviști
6 septembrie 2013: Fanii maghiari erau escortați în incinta stadionului de către 300 de jandarmi. Majoritatea dintre ei se aflau sub influența băuturilor alcoolice și la aproape fiecare minut izbucnea un conflict între aceștia și Jandarmerie. 10 septembrie 2013: Un suporter al naționalei imortaliza sosirea a trei fani ai Turciei. După două-trei poze făcute de român, grupul de turci a mulțumit frumos și s-a îndreptat către intrarea în stadion.
Patru zile. Atât a fost diferența dintre meciul României cu Ungaria și cel cu Turcia. Iar cea de atmosferă era vizibilă încă de la ora 19:00. Nici urmă de gaze lacrimogene, de elicoptere care să survoleze zona stadionului sau de vreun Centru Vechi devastat de suporterii adverși. Cei 900 de jandarmi priveau în stânga și în dreapta și aproape că nu înțelegeau dacă liniștea va fi întreruptă. Nu a fost. Turcii au venit la meci să-și susțină naționala, iar aglomerație era doar la casele de bilete, acolo unde românii s-au înghesuit în ultima zi. Că nu au avut timp să cumpere din timp sau că au fost motivați de declarațiile selecționerului, pe asta nu o mai știm.
Steliștii și dinamoviștii, în aceeași peluză Ușor, dar sigur, Național Arena a devenit din nou, ieri seară, al 12-lea jucător pe care fotbaliștii naționalei l-au convocat la meci. S-a lăsat așteptat puțin, primul sosit la stadion fiind cel al turcilor. Tipic românesc, dacă ar fi să ne luăm după caracterul nostru. Ne place să lăsăm lucrurile pe ultima sută de metri, iar naționala nu face o excepție. Și, cum cei 500 de suporterii turci nu au făcut altceva decât să-și susțină naționala, toți ochii au fost îndreptați către Peluza Sud, acolo unde ultima oară ultrașii steliști și cei dinamoviști nu au mai fost separați, în ciuda incidentelor de vineri, cu Ungaria.
Stadionul a erupt la intonarea imnului, al 12-lea jucător reușind să facă pielea de găină celorlalți 11 care au avut ce și-au dorit: un stadion mai plin decât cu Ungaria. Întrebarea de pe buzele tuturor, steliști, dinamoviști sau rapidiști a fost una simplă: urmează și victoria?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER