FOTO** S-au pregătit pentru lupta cu turcii! Elevii lui Lucescu, la primul antrenament înainte de amicalul cu trupa lui Hiddink!

„Tricolorii” au ajuns la Istanbul, acolo unde vor evolua într-o
partidă amicală în compania reprezentativei Turciei, miercuri, ora
21:45.

Elevii lui Lucescu jr. au efectuat o primă ședință de pregătire pe
unul dintre terenurile de antrenament al celor de la Fenerbahce,
urmând ca antrenamentul oficial să aibă loc mâine, în jurul orei
18:30. Niciuna dintre cele două naționale nu vor efectua vreo
ședință de pregătire pe gazonul arenei „Șukru Saracoglu”, au
stabilit organizatorii care au decis ca doar partida propri-zisă să
aibă loc pe stadionul-gazdă.

Lotul convocat de
Răzvan Lucescu pentru partida cu Turcia este
următorul:

Portari: Bogdan Lobonț (AS Roma), Costel
Pantilimon (FC Timișoara), Mircea Bornescu (Rapid)

Fundași: Ovidiu Dănănae (Universitatea Craiova),
Cristian Panin (CFR Cluj), Gabriel Tamaș (West Bromwich Albion),
George Galamaz (Unirea Urziceni), Cristian Chivu (Internazionale
Milano), Vasile Maftei (Unirea Urziceni), Răzvan Raț (Șahtior
Donețk), Mihai Neșu (FC Utrecht)

Mijlocași: Răzvan Cociș (Al Nassr), Bănel Nicoliță
(Steaua), Mirel Rădoi (Al-Hilal), Mihai Răduț (Steaua), George
Florescu (Alania Vladikavkaz), Gabriel Mureșan (CFR Cluj), Ciprian
Deac (CFR Cluj), Cristian Tănase (Steaua)

Atacanți: Daniel Niculae (AS Monaco), Bogdan
Stancu (Steaua), Ciprian Marica (VfB Stuttgart), Marius Bilașco
(Unirea Urziceni).

Publicat: 09 08. 2010, 21:20
Actualizat: 09 08. 2010, 21:33