FOTO** VEZI AICI imagini de la antrenamentul naționalei!
Mijlocașul Costin Lazăr și fundașul Cristian Săpunaru nu au participat la primul antrenament efectuat, luni, de echipa națională sub comanda noului selecționer, Răzvan Lucescu.
Costin Lazăr a făcut doar recuperare, însă nu pe teren. În urma jocului de la Vaslui, mijlocașul rapidist suferă de o recidivă la ligamentele unui genunchi. Lazăr va intra miercuri în programul normal al echipei.
Nu a fost prezent nici Săpunaru, care va sosi în cantonament în seara zilei de luni.
Președintele FRF, Mircea Sandu, a sosit la antrenamentul echipei, unde a vorbit de mai multe ori cu Răzvan Lucescu, în timp ce jucătorii efectuau încălzirea.
Ședința de pregătire a mai fost urmărită și de către directorul Școlii de Antrenori din cadrul FRF, Mircea Rădulescu, iar directorul sportiv al FRF, Daniel Prodan, a participat alături de jucători, în primele minute ale antrenamentului.
Răzvan Lucescu a împărțit lotul în două: cei care au evoluat duminică, în campionat (Coman, Pantilimon, Bucur, Alexa, Tănase, Roman, Niculae, Dănciulescu, Galamaz și Chivu), au efectuat un antrenament ușor, de refacere, cu Bogdan Stelea, în timp ce Ghioane, Raț, Costea, Neșu, Rădoi, Marica, Mara, Dănănae, Apostol și Dorin Goian s-au pregătit normal cu selecționerul.
După încălzire, aceștia din urmă au efectuat un joc șapte contra trei, apoi fotbal la porți mici și, în fine, un joc la porți mari, cu Stelea unul dintre portari.
La sfârșitul antrenamentului, Răzvan Lucescu a efectuat un exercițiu de finalizare, cu Marica, Ghioane, Rădoi și Costea pe post de atacanți.