Presa franceză notează, sâmbătă, după tragerea la sorți a grupelor Euro-2016, că reprezentativa Franței nu are de ce să se plângă și că meciul de deschidere al competiției, cu România, pare să fie cel mai ușor, însă a îndemnat echipa lui Didier Deschamps să trateze situația cu prudență.
„Franța nu are de ce să se plângă”, scrie sport.fr, adăugând că francezii ar trebui să ajungă liniștiți în optimile de finală.
Le Parisien notează că pentru Franța grupa A pare „mai mult decât accesibilă”. „Însă nu avem amintiri plăcute legate de toate adversarele, cu excepția Elveției, învinsă cu 5-2 la Cupa Mondială din 2014. Meciul de deschidere cu România amintește de prima partidă a Franței de la Euro-2008, cu aceeași echipă (0-0), cel mai trist meci de la acel turneu. Francezii, antrenați de Raymond Domenech, au fost eliminați în primul tur. În două meciuri amicale, în noiembrie 2014 (1-1) și în iunie 2015, Franța a fost incapabilă să învingă Albania„, adaugă jurnalul francez.
Tf1.fr consideră că francezii au trei motive de bucurie după tragerea la sorți: Franța a evitat echipe mai puternice, calendarul este favorabil și elevii lui Didier Deschamps întâlnesc „cunoștințe vechi”. Tf1.fr menționează că meciul de deschidere, cu România, pare să fie cel mai ușor.
„Franța a avut o tragere la sorți blândă pentru Euro-2016, notează L’Equipe. „Franța – România va fi meciul de deschidere, la 10 iunie, pe Stade de France. Acesta a fost și afișul primului meci al francezilor la Euro-2008, scor 0-0. Echipa Franței a întâlnit România și în grupa de la Euro-1996 – victorie cu 1-0. Poate am fi preferat un meci de deschidere mai inedit. În schimb, vom avea un nou episod al unei povești foarte vechi în fața unei echipe atipice. Franța este neînvinsă în ultimele zece meciuri cu România (cinci victorii, cinci remize). Ultima înfrângere a francezilor în fața românilor datează din 1972, scor 0-2. Aflat la al treilea mandat la conducerea echipei României, Anghel Iordănescu a reușit o reală performanță: terminarea preliminariilor cu apărarea cea mai bună (două goluri încasate în zece meciuri). Însă în plan ofensiv românii par foarte limitați”, se arată în L’Equipe.
RMC Sport notează, într-un articol intitulat „Jackpot-ul francezilor”, că tragerea la sorți a fost foarte bună pentru echipa Franței. „Țara organizatoare a avut noroc deseori, dar această tragere la sorți depășește așteptările. România la start, apoi Albania și Elveția: ar fi fost imposibilă o tragere la sorți mai bună. Satisfacția va trebui să fie însoțită de prudență. Calitatea adversarilor, impresia generală, cifrele, toate sunt în favoarea Franței”, menționează sursa citată.
Reprezentativa României va evolua în grupa A la Euro-2016, alături de selecționatele Franței, Albaniei și Elveției, s-a stabilit, sâmbătă, la tragerea la sorți de la Paris.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER