Francezii pregătesc apărarea!** Barthez îl antrenează pe Lloris
Francezii se pregătesc pentru atacurile lui Mutu și Marica. Celebrul Barthez a venit în cantonamentul de la Clairfontaine pentru a-i da o mână de ajutor lui Domenech. Barthez l-a întins serios pe Lloris, anunțat titular cu România.
Fabien Barthez a fost prezent înca de marți dimineața în cantonamentul Franței, anunță France Football. Campionul mondial din 98 i-a părăsit pe Les Bleus, nu înainte de a-l sfătui pe portarul lui Olympique Marseille.
Steve Mandanda va sta pe bancă cel puțin în primul meci al "cocoșilor", cu România. După România, Franța va juca cu Serbia.
"Invitat de Raymond Domenech la Clairefontaine pentru a-și împărtăși experiența internațională celor trei tineri portari ai naționalei Franței, Fabien Barthez a participat activ la antrenamentul de marți seara. Alături de Bruno Martini și Fabrice Grange, portarul campionei mondiale din 1998, a luat parte la o ședință de pregătire cu Steve Mandanda și Hugo Lloris (Cedric Carrasso antrenându-se cu un grup de jucători). Înainte de a intra pe terenul de pregătire, Barthez a avut o discuție îndelungată cu succesorii săi în poarta naționalei Franței", se specifică pe site-ul FFF.