FRF a impus o clauză prin care Messi + 3 jucători sunt obligați să vină la București! Vezi ce riscă argentinienii dacă nu se țin de promisiune!
Organizatorii meciului cu Argentina și-au luat măsuri de
siguranță pentru a se asigura că pe gazonul de pe Național Arena
vor călca toate starurile Argentinei. În acordul semnat cu omologii
sud-americani, românii au trecut special patru nume pe care
naționala lui Batista se obligă să le aducă pe 10 august.
Eșecul Argentinei de la Copa America pare să aibă efecte asupra
amicalului pe care românii îl așteaptă cu sufletul la gură. Conform
ultimelor vești din tabăra sud-americană, mai multe vedete din
lotul lui Sergio Batista ar putea să lipsească de la inaugurarea
celui mai modern stadion din România.
FRF și-a luat însă din timp măsurile necesare pentru a evita o
astfel de problemă și a trecut în contractul încheiat cu adversarul
de pe 10 august patru jucători a căror prezență pe teren este
obligatorie. Leo Messi, Gonzalo Higuain, Carlos Tevez și Javier
Mascherano sunt numele cerute special de români!
În caz contrar, conform clauzelor din înțelegerea semnată de
cele două părți, Argentina ar putea pierde până la 900.000 de euro.
FRF a virat deja 600.000 de euro, adică prima tranșă din onorariul
dublei campioane mondiale, și ar putea sista orice plată dacă la
București va ajunge doar o echipă de rezervă a
sud-americanilor.
„Vedem ce facem dacă Argentina va veni la București fără
Messi”, Mircea Sandu, președinte FRF