FRF are planuri pentru Stadionul „Ilie Oană”! Arena din Ploiești ar urma să intre în circuitul echipelor naționale
Federația Română de Fotbal (FRF) vrea să folosească Stadionul „Ilie Oană” din Ploiești, care aparține autorităților locale, pentru acțiuni oficiale ale echipelor naționale de seniori și juniori, anunță autoritățile locale, stadionul urmând a fi utilizat în acest scop după refacerea gazonului.
FRF este interesată să introducă Stadionul „Ilie Oană” în circuitul echipelor naționale, arena sportivă din Ploiești, care aparține autorităților locale și care a fost renovată recent, urmând a fi gazda unor meciuri ale echipelor naționale de seniori și juniori, anunță Primăria Ploiești printr-un comunicat dat publicității miercuri.
Potrivit sursei citate, în ultima perioadă, FRF a corespondat cu Clubul Sportiv Municipal Ploiești, instituție aflată în subordinea Primăriei și care administrează stadionul, iar în acest context FRF și-a exprimat intenția de a folosi stadionul la meciuri ale echipelor naționale.
„FRF este interesată de folosirea Stadionului «Ilie Oană» pentru unele dintre acțiunile oficiale și amicale ale echipelor naționale de fotbal de seniori, de tineret și de juniori masculin și feminin, din calendarul sportiv al anului în curs„, este mesajul oficialilor FRF, dat publicității de autoritățile locale din Ploiești.
Comunicatul Primăriei Ploiești precizează că FRF este interesată de inițierea unei colaborări „imediat ce vor fi remediate problemele care țin, momentan, arena «Ilie Oană» în afara circuitului internațional, prioritară fiind refacerea gazonului”.
Ultimul meci oficial disputat de echipa națională de seniori a României găzduit de Stadionul „Ilie Oană” a fost cel cu Insulele Feroe, din 29 martie 2015.
Stadionul din Ploiești aparține autorităților locale și în ultimii ani a fost folosit de clubul de fotbal Petrolul Ploiești, deținut de frații Daniel și Nicolae Capră. Autoritățile locale au reziliat, la sfârșitul anului trecut, contractul prin care echipa Petrolul Ploiești folosea stadionul, motivul rezilierii reprezentându-l datoriile acumulate de clubul de fotbal.