FRF caută selecționer, Olăroiu e din nou pe listă. Ce șanse sunt să-l înlocuiască pe Iordănescu
Cosmin Olăroiu reprezintă una dintre variantele pentru postul de selecționer. O spune Andrei Vochin, consilierul lui Răzvan Burleanu, care admite că șansele ca fostul antrenor al Stelei să vină pe banca naționalei sunt destul de mici.
După EURO 2016, Anghel Iordănescu va renunța la postul de selecționer, iar FRF se află deja în căutarea unui înlocuitor. Dacă Viorel Moldovan e văzut deja cu șanse mari la banca tehnică a reprezentativei României, Cosmin Olăroiu este și el privit drept o soluție. Totuși, chiar dacă federalii se gândesc la o colaborare, există și o problemă: salariul foarte mare pe care Olăroiu îl primește la Ahli Dubai.
„Olăroiu e tot timpul o țintă pentru națională. Din păcate, el are și alte ținte. E o problemă legată de bani, el câștigă acolo o treime din bugetul FRF. Dacă pui în balanță 4 milioane de euro salariu anual de acolo, statutul de acolo și ce ar putea să ți se întâmple acasă… Bine, el probabil ar veni și gratis la națională. Eu tot sper să vină un moment o dată și să spună da, iar eu încă să fiu în cadrul FRF”, a spus Vochin la Dolce Sport.
Olăroiu a câștigat de curând un nou titlu în Emiratele Arabe Unite, ajungând la 15 trofee în cariera de antrenor.