FRF, încă o gafă?! Povestea din spatele neconvocării lui Daniel Boloca la naționala României: „Anul trecut i-am făcut un raport lui Stoichiță” | EXCLUSIV VIDEO ProSport SPECIAL

FRF e aproape să-l piardă pe Daniel Boloca, mijlocaș cu dublă cetățenie, italiană și română. Fotbalistul în vârstă de 23 de ani a fost convocat de selecționerul Italiei, Roberto Mancini, la un stagiu de pregătire.

Deși e urmărit de mai bine de un an, Daniel Boloca a debutat pentru naționala României, în noiembrie, într-un amical cu Slovenia, unde a jucat timp de 6 minute pe finalul meciului.

Povestea din spatele neconvocării lui Daniel Boloca la naționala României

Bogdan Lobonț (44 de ani), unul dintre tricolorii care cântau imnul României din toți plămânii la EURO 2008, când Franța și Italia nu ne puteau învinge, și fost selecționer la România U20, a fost invitat la ProSport SPECIAL.

Fostul mare portar român a povestit cum l-a urmărit pe Daniel Boloca pentru FRF, dar și faptul că a pus pe masa Federației un raport încă din urmă cu un an.

„Boloca a fost convocat pentru un stage. Italia obișnuiește să facă astfel de stage-uri. Și la noi a fost o perioadă în care Boloni era selecționer și făcea așa ceva cu jucător care erau în lotul lărgit sau în vederile echipei naționale. Dacă Boloca are dublă cetățenie, e decizia lui, mingea e la el în teren. El decide ce alege. Pentru mine nu e niciun fel de problemă.

Eu pe Boloca l-am urmărit la Frosinone. Anul trecut am discutat cu Grosso (n.r. Fabio Grosso, antrenorul lui Frosinone) despre Boloca. Am stat o săptămână cu Groso pe telefoane. L-am urmărit la meciuri și antrenamente. Pentru Boloca i-am făcut un raport video și lui nea Mihai Stoichiță și i l-am dat anul trecut până în Crăciun. De Boloca se știa de anul trecut. Că a fost sau nu convocat, asta nu mă privește pe mine.

Poate decide foarte bine să aleagă să meargă la naționala Italiei. Că n-a jucat 3 meciuri naționale pentru o altă națională și până la vârsta de 21 de ani n-a evoluat la nicio reprezentativă de tineret. Daniel e liber să aleagă ce vrea el să aleagă.

Ce aș recomanda eu? Vă întreb pe voi. Dacă tu ai un copil care se naște în Italia, ce i-ai recomanda fiului tău? Avem exemplul lui Karim Adeyemi din naționala Germaniei, care a avut o experiență nu prea plăcută la o selecție din urmă cu mai mulți ani”, a declarat Bogdan Lobonț la ProSport SPECIAL.

Despre Daniel Boloca a vorbit și președintele FRF, Răzvan Burleanu!


Criteriile pe care trebuie să le îndeplinească un fotbalist pentru a juca la a o altă națională, după ce a debutat deja la una

  • Să nu fi jucat mai mult de 3 meciuri oficiale pentru o anumită reprezentativă
  • Să nu fi jucat la un turneu final de Campionat Mondial sau Continental
  • Să nu fi avut mai mult de 21 de ani în momentul ultimului meci oficial la echipa națională respectivă
  • Optarea pentru o altă națională se va putea face numai după 3 ani fără activitate internațională

Foto: Facebook@Nazionale Italiana di Calcio

Publicat: 22 12. 2022, 09:06
Actualizat: 22 12. 2022, 09:11