FRF, mesaj special pentru Cosmin Contra după marea victoria cu Austria: „Datorită lui avem posibilitatea de a ajunge la Campionatul European!”

FRF, mesaj special pentru Cosmin Contra după marea victoria cu Austria: „Datorită lui avem posibilitatea de a ajunge la Campionatul European!”
07 June 2019, Norway, Oslo: Romania head coach Cosmin Contra reacts on the sidelines during the UEFA Euro 2020 Group F Qualifier soccer match between Norway and Romania at the Ullevaal Stadion. Photo: Lise Aserud/NTB scanpix/dpa/Hepta/Sport Pictures
  • Publicat:

România a făcut cel mai bun meci din ultimii ani, a trecut cu 3-2 de Austria, iar FRF nu l-a uitat pe Cosmin Contra, aflat acum pe banca lui Dinamo.

Mihai Stoichiță a ținut să puncteze că noul antrenor al lui Dinamo i-a adus pe tricolori la barajul cu Islanda. În ultimul meci pe banca României, Contra a pierdut însă clar cu Spania, scor 0-5.

Mihai Stoichiță: „Mă bucur că revine Cosmin Contra în România!”

„Mă bucur că revine Cosmin Contra în România, este un antrenor foarte bun. Îi datorăm posibilitatea de a ajunge la acest Campionat European, ne-a adus la acest baraj cu Islanda. Îmi pare bine că Mirel a menționat că au fost transmise lucruri pozitive de către Cosmin, e un gest de mare noblețe. Sunt lucruri îmbucurătoare la Dinamo, iar ideile sunt generoase”, a spus Mihai Stoichiță, la Digi Sport.

Dinamo a pierdut primul meci de la revenirea lui Cosmin Contra, 0-1 cu Chindia, la Ploiești. Vineri, Dinamo o va întâlni pe FC Botoșani, care e cu gândul la un super meci cu Tottenham, în turul al treilea preliminar din Europa League.

Fostul antrenor a fost impresionat de modul în care au reacționat tricolorii la Klagenfurt, după remiza cu Irlanda de Nord, scor 1-1.

„Am fost dezamăgiți! A fost poate ghinionul nostru, norocul lor. Important e să îți revii, ceea ce s-a și întâmplat. E greu după un meci în care ești nedrăptățit de soartă”, a mai afirmat Mihai Stoichiță.

Clasamentul din grupa României:

  1. România – 4 puncte (golaveraj 4-3)
  2. Austria – 3 puncte (golaveraj 4-4)
  3. Norvegia – 3 puncte (golaveraj 6-3)
  4. Irlanda de Nord – 1 punct (golaveraj 2-6)

Programul României în Liga Națiunilor:

  • Joi, 8 octombrie: Irlanda de Nord – Austria, Norvegia – România (ora 21:45)
  • Duminică, 11 octombrie: Norvegia – Irlanda de Nord (ora 19:00), România – Austria (ora 21:45)
  • Sâmbătă, 14 noiembrie: România – Norvegia (ora 19:00), Austria – Irlanda de Nord (ora 21:45)
  • Marți, 17 noiembrie: Austria – Norvegia, Irlanda de Nord – România (ora 21:45)
Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marine Le Pen nu mai are voie să candideze la Preşedinţia Franţei: a fost găsită vinovată pentru corupţie
Marine Le Pen nu mai are voie să candideze la Preşedinţia Franţei: a fost găsită vinovată pentru corupţie
Mâncare de câini vândută oamenilor. Piedone a făcut o descoperire șocantă
Mâncare de câini vândută oamenilor. Piedone a făcut o descoperire șocantă
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu Universitatea Craiova Craiova! Anunţul momentului în Giuleşti | VIDEO EXCLUSIV
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu…
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe Arena Naţională:
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe…
Ce s-a ales de Ramona Gabor, după ce a plecat din România. Fosta cumnată a lui Irinel Columbeanu e total schimbată
Ce s-a ales de Ramona Gabor, după ce a plecat din România. Fosta cumnată a lui Irinel Columbeanu e total…
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
Rezultatele la simulare Evaluare Națională 2025 se anunță pe 31 martie. Unde pot elevii să-și vadă notele
Rezultatele la simulare Evaluare Națională 2025 se anunță pe 31 martie. Unde pot elevii să-și vadă notele
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei Comăneci
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei…
ȘOC la Asia Express! Colegii 'au curat-o', producătorii au trimis-o acasă. Cântăreața a fost eliminată
ȘOC la Asia Express! Colegii 'au curat-o', producătorii au trimis-o acasă. Cântăreața a fost eliminată
Cel mai mare actor a murit. A lăsat o amintire de neșters. Soția sa a anunțat tragedia: Am pierdut totul...
Cel mai mare actor a murit. A lăsat o amintire de neșters. Soția sa a anunțat tragedia: Am pierdut totul...
Ea este Mălina, iubita tânărului care a intrat cu mașina într-un TIR. Mesaj cutremurător după moartea lui Alex: „Te voi iubi mereu, așa cum ne-am promis”
Ea este Mălina, iubita tânărului care a intrat cu mașina într-un TIR. Mesaj cutremurător după moartea lui Alex: „Te voi…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Ce înseamnă indicatorul „Cedează trecerea” și cum trebuie respectat?
Ce înseamnă indicatorul „Cedează trecerea” și cum trebuie respectat?
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×