FRF răspunde! Replica noului medic al naționalei după acuzele lui Pompiliu Popescu

Redactor:
Andrei Pal
FRF răspunde! Replica noului medic al naționalei după acuzele lui Pompiliu Popescu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Federația Română de Fotbal a emis, sâmbătă, un comunicat de presă semnat de către actualul medic al României, Laurențiu Oproiu, în care acesta dezminte declarațiile făcute de către fostul medic al echipei naționale de fotbal, Pompiliu Popescu, cel care a ocupat această funcție timp de 26 de ani.

Îndepărtat de oficialii FRF din staff-ul naționalei la începutul lunii mai, plecarea lui Pompiliu Popescu nu a rămas fără repercusiuni. Acesta a lansat o serie de acuzații la adresa conducătorilor federației, dar, în special, la adresa noului doctor al echipei naționale, cel pe care l-a taxat și după meciul României cu Elveția de la Campionatul European. Pompiliu Popescu a dat vina pe noul staff medical al României pentru că elevii lui Anghel Iordănescu au căzut din punct de vedere fizic în partea a doua a reprizei secunde cu Elveția, iar Raț și Pintilii au solicitat schimbări din cauza accidentărilor.

Spusele lui Pompiliu Popescu nu au rămas fără replică din partea Federației Române de Fotbal, care a emis, sâmbătă, un comunicat de presă în care dezminte informațiile oferite de fostul medic al echipei naționale. Actualul medic al echipei naționale, Laurențiu Oproiu, i-a oferit replica.

„Ca urmare a informațiilor false vehiculate de foști componenți ai staff-ului echipei naționale, cu privire la situația medicală și la programul „tricolorilor”, în calitate de coordonator al staff-ului medical mă văd nevoit să fac anumite precizări de natură a clarifica situația pentru suporterii României.

Informațiile potrivit cărora medicația ar fi neadecvată sunt total nefondate, această medicație fiind utilizată la nivelul cluburilor europene de prestigiu în acest moment. Totodată, procedurile de refacere ale jucătorilor de la prima reprezentativă sunt de ultimă oră, moderne, și nu s-au comis erori în aplicarea acestora.

Cât privește evaluarea situațiilor medicale individuale, aceasta nu este efectuată empiric, în stilul vechiului staff medical, ci cu rigurozitate. Avem la dispoziție investigații moderne pe care dorim să le exploatăm la maximum în stabilirea unui diagnostic cât mai exact, funcție de care să urmăm tratamentul corespunzător”.

MEDIAFAX


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
S-a dat ordin de la UE. Intră în vigoare din ianuarie. Devine obligatoriu în toate statele
S-a dat ordin de la UE. Intră în vigoare din ianuarie. Devine obligatoriu în toate statele
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×