FRF: „Scuze și regrete”** Dar tot NU stați împreună la meci! NOILE reguli pentru cei care merg la inaugurarea „Național Arena”

FRF și-a cerut ieri scuze pentru „inadvertențele și
imperfecțiunile” din debutul vânzării biletelor pentru meciul
România – Argentina, care va marca inaugurarea Național Arena.
Oficialii au explicat mai clar procesul de vânzare, dar n-au reușit
să rezolve toate problemele.

Textul publicat ieri de ProSport, care a scris despre bătaia de
joc de la vânzarea biletelor pentru România – Argentina, i-a
supărat rău de tot pe federali. Asta deși ProSport luase legătura
cu președintele FRF, Mircea Sandu, ale cărui declarații au fost
redate în material, iar acesta promitea în mare rezolvarea
problemelor într-un comitet de criză organizat ieri. FRF a venit
ieri, într-adevăr, cu precizări, dar n-a rezolvat prea multe dintre
problemele semnalate de sute de oameni.

Câte doi,
dar separați

Cea mai importantă precizare a FRF este că „cele două bilete
achiziționate de o persoană vor fi alăturate”. Asta se anticipa de
ieri. În continuare însă nu sunt alocate locuri, astfel încât te
poți trezi că primești un loc foarte prost. Normal e să știi unde
primești locuri înainte să plătești, nu după, iar dacă nu-ți
convine renunți.

La FRF nu e posibil. În al doilea rând, cei care vor să meargă
în grupuri mai mari la meci, nu pot decât dacă sunt membri ai
aceleiași familii! „Locurile pentru grupurile de prieteni sau de
colegi, care au efectuat mai multe comenzi (…), nu vor fi
neapărat alăturate”, spune clar FRF. Pentru rude există o soluție:
„Să adreseze un e-mail site-ului de unde au achiziționat biletele
respective, specificând numerele comenzilor și alte detalii
relevante, precum și solicitarea ca locurile să fie
alăturate”.

Probleme
de securitate

Explicația oferită neoficial de organizatori este că nu se alocă
locuri împreună pentru grupuri din cauza riscurilor de securitate –
posibilii huligani să fie măcar separați. Greu de acceptat însă că
majoritatea plătește pentru o minoritate, dar fiind primul meci pe
un stadion nou, o experiență total nouă și ca organizare, poate fi
credibil.

Taxele
sunt mari

FRF a încercat să justifice și taxele suplimentare percepute de
site-urile care vând bilete. „Cât despre taxe, ele sunt identice pe
toate cele patru site-uri menționate mai sus, acest gen de taxe
reprezentând o practică firească în momentul vânzării biletelor
online (…). Cuantumul lor este unul normal, toate comentariile de
acest gen omițând cheltuielile pe care le incumbă o asemenea
activitate, de procesare a comenzilor online și de onorare a
acestora. FRF a pus la dispoziția celor patru site-uri biletele la
prețurile lor tipărite (valoarea de bază sau, în limbaj
internațional, face value), fără a încasa vreo taxă sau vreun
comision”. Explicația nu se confirmă în totalitate. În primul rând,
taxele sunt în general incluse în prețul anunțat, nu suplimentare,
și le suportă organizatorul! De altfel, eventim.ro a inclus ieri
taxa de procesare în preț, astfel încât acolo par mai scumpe
biletele.

Cea mai
scumpă livrare

Acest lucru poate fi verificat pe toate site-urile de bilete,
ProSport testându-l la cel puțin zece evenimente diferite! Singura
taxă suplimentară prețului de pe bilet este cea de livrare. Dar și
aici apare cel puțin prostul management al FRF, dacă nu interesul.
Taxa de 18 RON percepută de FRF este un tarif normal pentru o
livrare în țară, dar pentru o cantitate de peste 20.000 de livrări
sigur se poate obține un preț mai bun. Iar în București orice
curier are tarife mai mici. De altfel, bilete.ro, spre exemplu, are
în general taxe de livrare 6,75 RON în București, 12,75 în țară,
plus 1% din valoarea coletului.

FRF a pus la dispoziție un număr pentru reclamații,
disponibil de luni până vineri între orele 12.00-14.00:
021-302.91.50, interior 199

Nu avem intenția de a ne bate joc de oameni, cum fără
dovezi și prea multe argumente, ne-a acuzat Pro Sport, comunicat
FRF

4 site-uri vând
oficial bilete: biletefotbalonline.ro, bilete.ro, myticket.ro și
eventim.ro.

Reacții pe site

Pe „Stade de France” puteai să-ți alegi locul la meciul cu
România de pe site

În ce sector vor fi biletele? Lângă peluză pentru fraieri

De la 100 lei pentru două bilete am ajuns la 192 lei cu taxe

Să vă luați pungi cu voi, că taxa la WC cică e de 10 ron /
picătură!

În loc să ia măsuri dure cu cei care au greșit, le „recomandă”
cetățenilor să reclame

Publicat: 13 07. 2011, 08:27
Actualizat: 13 07. 2011, 08:31