FRF și-a bătut joc de mii de fani care au mers la meciul cu Grecia. Ce au aflat suporterii la finalul partidei
Pe lângă nemulțumirile legate de ratarea calificării, suporterii naționalei care au fost pe stadion au avut și neplăcerea să constate că FRF n-a solicitat ca programul mijloacelor de transport în comun să fie prelungit.
Biletele pentru meciul cu Grecia s-au vândut înainte se dispute partida din tur. Plini de entuziasm că am ajuns la baraj, suporterii echipei naționale s-au îngrămădit să-și cumpere tichete la o partidă ce putea fi istorică. Deși rezultatul din tur a fost dezamăgitor, fanii au venit totuși pe stadion.
Ca de fiecare dată însă, cei responsabili cu respectul pentru suporteri au dat-o în bară. În ciuda faptului că se știa că asistența va fi în jur de 50.000, oficialii FRF nu s-au deranjat să facă o cerere pentru prelungirea programului transportului în comun. Asta deși pe bilete a fost imprimat un mesaj prin care fanii erau îndemnați să folosească transportul în comun. Mii de oameni s-au văzut astfel puși în postura de a parcurge pe jos kilometri întregi până la casele lor. Alții, mai cu dare de mână, au acceptat să plătească tarifele impuse de taximetriștii speculanți. S-a ajuns astfel să se plătească și 100 de lei pentru o cursă de 8-10 kilometri.
Emblematică pentru situația creată de nepăsarea FRF-ului a fost cazul a două adolescente de 16-17 ani. Acestea erau din provincie și au venit singure la meci. La final, ca mulți alți suporteri, cele două s-au îndreptat înspre stația de metrou de la Piața Muncii. Acolo au fost întâmpinate de un cordon de jandarmi, care blocau accesul la metru. Inițial, se credea că accesul se face pe baza biletului, însă de fapt stația era închisă. Puse în această situație, cele două au întrebat în stânga și-n dreapta în ce direcție este Gara de Nord. Cele două copile s-au văzut nevoite la miezul nopții să meargă kilometri întregi printr-un oraș necunoscut pentru ele.
Un alt caz a fost cel al unui tată venit la meci din Constanța împreună cu puștiul său de 5-6 ani. Acesta a sperat să prindă un metrou spre Gara de Nord, însă n-a avut prea mult succes. În tot haosul creat lângă stația de metrou, copilul a început să plângă. La fel ca mulți, cei doi au pornit pe jos într-un marș forțat spre Gara de Nord.
Cei mai norocoși au fost cei care locuiesc în vecinătatea stadionului, însă aceștia n-au fost foarte mulți.
„Pentru meciul de aseară Metrorex nu a primit niciun fel de solicitare pentru prelungirea programului metroului. Altă dată când s-a luat această măsură, s-a luat în urma unei solicitări a FRF-ului sau a cui a organizat meciul, aprobată de directorul Metrorex. De obicei, este vorba și de niște costuri pe care trebuie să le plătească cel care face solicitarea. Costuri de curent electric, personal etc. Până acum nu a achitat nimeni aceste costuri, deși am avut promisiuni”, a declarat Evelyne Croitoru, purtătorul de cuvânt al Metrorex, conform b365.ro