FRF și Marcel Pavel au fost AMENDAȚI** pentru intonarea imnului cu alt text! Ce SUMĂ‚ trebuie să plătească

FRF și Marcel Pavel au fost AMENDAȚI** pentru intonarea imnului cu alt text! Ce SUMĂ‚ trebuie să plătească
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE 12:50: Federația Română de Fotbal (FRF) și Marcel Pavel vor fi amendați, miercuri, cu câte 5.000 de lei, pentru intonarea imnului național cu alt text, înaintea meciului România – Franța, jucat, marți seară, pe Național Arena, a declarat pentru MEDIAFAX prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaei.

Prefectul Capitalei a spus că, potrivit Legii 75/1994, care are ca anexă conținutul imnului național, la evenimentele sportive de pe stadioane se intonează varianta scurtă a imnului, respectiv strofele unu, doi, patru și 11.

Mihai Cristian Atănăsoaei a adăugat că prin HG 1157/2001, constituie contravenție „intonarea imnului național cu alt text și cu altă partitură decât cele stabilite de lege” și se sancționează cu amendă între 2.500 și 5.000 de lei, Prefectura fiind una dintre instituțiile care pot aplica această măsură.

„Astăzi, Prefectura Capitalei va sancționa FRF și personala vinovată, în speță Marcel Pavel, cu câte 5.000 de lei, aceasta fiind obligația legală a prefectului. Dacă noi în țară nu ne respectăm valorile naționale, este cu atât mai probabil să nu fim respectați în competițiile naționale de către alții, pentru că drapelul, imnul și stema naționale sunt simbolul României ca stat și nu avem voie nici moral, nici legal să nu le respectăm”, a declarat Atănăsoaei pentru MEDIAFAX.

Interpretul Marcel Pavel a cântat într-o variantă modificată imnul național, în debutul partidei România-Franța, renunțând la versurile „Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume/ Triumfător în lupte, un nume de Traian!”, el explicând că- a fost alegerea sa, agreată și de FRF.


În ciuda spectacolului impresionant organizat la inaugurarea National Arena, înaintea partidei dintre România și Franța au avut loc și momente jenante, unul dintre ele având loc chiar la intonarea imnului de către Marcel Pavel. Cântărețul a schimbat versurile din strofa a doua.

Chiar dacă momentul a fost unul care a uimit toată asistența, explicația lui Marcel Pavel a fost una pe măsură, interpretul motivând că versiunea i-a fost impusă de câtre FRF. „”Imnul nu putea fi redat integral, strofele au fost stabilie de Federație, am primit foaia cu versurile de la Federație”

Marcel Pavel, care a interpretat „Deșteaptă-te, române” înaintea partidei România-Franța, este acuzat că a schimbat versurile imnului nostru național. Astfel, în loc să cânte integral toate cele patru versuri din cea de-a două strofă, le-a repetat pe primele două.

Artistul spune că Federația Română de Fotbal (FRF) i-a impus această versiune: „Imnul nu putea fi redat integral, strofele au fost stabilie de Federație, am primit foaia cu versurile de la Federație”, a spus Pavel la Realitatea tv.

„Am ales să repet primele două versuri pentru a-i îndemna la luptă pe jucătorii echipei naționale a României, este un îndemn la luptă”, a încercat Pavel o altă explicație.

De asemenea, cântărețul a dat vina și pe politică pentru versurile pe care le-a cântat pe National Arena. „Se interpreta politic dacă spuneam asta. Mi s-ar fi reproșat dacă aș fi cântat cu Traian”, a declarat interpretul făcând referire la președntele României, Traian Băsescu.

Ultima explicație pe care a găsit-o Marcel Pavel s-ar putea să nu fie tocmai pe placul suporterilor, care probabil că ar fi dorit o interpretare normală a imnului, tocmai pentru a putea cânta și ei. „Spectatorii nu prea știu alte versuri, iar eu voiam ca publicul să cânte cu mine”.

Iată versiunea originală a strofei a doua:
„Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâini mai curge un sânge de roman,
Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!”.

Varianta cântată de Marcel Pavel:
„Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâini mai curge un sânge de roman,
Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâini mai curge un sânge de roman”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Reacţia unui turist grec, venit la schi în
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat Genoa
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat…
Joe Biden, președinte doar pe hârtie: dormea tot timpul și delega totul. Cine trăgea de fapt sforile la Casa Albă?
Joe Biden, președinte doar pe hârtie: dormea tot timpul și delega totul. Cine trăgea de fapt sforile la Casa Albă?
Călin Georgescu aruncă bomba: Ascunde o capcană! A existat un preț.
Călin Georgescu aruncă bomba: Ascunde o capcană! A existat un preț.
VIDEO Postarea șocantă a medicului psihiatru de 50 de ani care a produs măcelul de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania
VIDEO Postarea șocantă a medicului psihiatru de 50 de ani care a produs măcelul de la târgul de Crăciun din…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a găsit-o
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a…
×