FRF vs suporteri! Federația îi dă în judecată pe fanii care au produs incidente la partida cu Polonia
Federația România de Fotbal a decis în Comitetul Executiv întrunit pe 30 martie să se constituie în parte civilă împotriva suporterilor care au provocat incidentele de la partida cu Polonia, disputată pe Național Arena, pe 11 noiembrie 2016. În urma meciului pierdut de tricolori cu scorul de 3-0, Comisia de Disciplină FIFA a decis ca două meciuri din cadrul preliminariilor CM 2018 de pe teren propriu nu se vor disputa pe Arena Națională, sancțiunea aplicându-se cu privire la partida România – Danemarca din 26 martie 2017, iar executarea pentru cea de-a doua partidă fiind suspendată pentru o perioadă de probațiune de 2 ani și a amendat FRF cu suma totală de 98.000 de franci elvețieni.
Acum, FRF încearcă să-și recupereze prejudiciul chiar de la cei care au produs incidentele.
„Aprobă cu majoritate de voturi, cu o abținere din partea domnului Florian Prunea, constituirea ca parte civilă a FRF împotriva persoanelor care au produs incidentele de la jocul România – Polonia, urmând ca suma cu care FRF se constituie parte civilă să fie alcătuită din sumele cu care FRF a fost sancționată de către autorități competente (Jandarmerie și Comisia de Disciplină și Etică a FIFA) la care urmează să se adauge contravaloarea biletelor nevândute ca urmare a organizării jocului pe un stadion cu o capacitate mai mică, precum și diferența de cost dintre organizarea jocului la Cluj-Napoca și nu la București”, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul oficial al FRF.