Gabi Balint dă de pământ cu naționala României după egalul din Kosovo: „Urgent trebuie găsită o soluție!”
Gabi Balint a criticat naționala României pentru faza ofensivă și crede că prima reprezentativă are nevoie urgent de un fundaș stânga valoros, după remiza din Kosovo, scor 0-0.
Gabi Balint a criticat naționala României: „Pușcaș s-a zbătut degeaba!”
Fostul mare internațional român crede că George Pușcaș a evoluat modest, la fel ca Moruțan.
În schimb, Gabi Balint a avut laude pentru rapidistul Moldovan, care a făcut ca România să nu piardă în Kosovo.
„Am părut puțin timizi atunci când am avut mingea. Am vrut să scăpăm de ea. Ei s-au străduit să facă mai mult. Au avut câteva ocazii periculoase, noroc cu Moldovan. Trebuie să găsim un fundaș stânga, acolo sunt probleme. Sorescu este mijlocaș, urgent trebuie găsită o soluție.
Nu s-au văzut relațiile de joc, fiecare a încercat individual. Man n-a apărut la finalizare, Pușcaș s-a zbătut degeaba. Mi-a plăcut cum a intrat Ianis, dar prea puțin timp. Prea puțin s-a văzut și Moruțan. Ne-am apărat bine, nu putem să le reproșăm, dar în atac nu s-a legat nimic.
Au fost niște faze, dar mingile s-au pierdut, Pușcaș n-a fost ajutat. Rezultatul e bun, dar vine Israelul puternic. S-ar părea că ne vom bate cu Israel, dacă nu scoatem un rezultat bun în Elveția”, a spus Gabi Balint, la finalul remizei de la Priștina.
Am pregătit jocul pentru trei puncte, aveam și o plasă de siguranță, posibilitatea de a atrage și un singur punct de partea noastră. Am gândit jocul într-un fel, am vrut să avem mingea și circulația ei, însă ce s-a întâmplat de când am venit aici, furtuna, a trebuit să ne adaptăm, am schimbat trei jucători în încercarea de a ne adapta. Am făcut și o modificare la pauză, am întors triunghiul de la mijlocul terenului. Am reușit să atragem acest punct muncit, înseamnă că am avut eficiență” – Edi Iordănescu, selecționerul României