„Rădoi e încăpățânat! Va trebui să plece imediat!”. Gabi Balint, reacție dură la adresa selecționerului României

Gabi Balint, fostul mare component al naționalei României, a vorbit în termeni duri despre selecționerul Mirel Rădoi, după eșecurile suferite de România, în ultima perioadă.

Înfrângerea din amicalul cu Anglia, de duminică, a reprezentat cea de a patra partidă consecutivă pierdută de România.

Mirel Rădoi a fost instalat pe banca naționalei, în noiembrie 2019, după plecarea lui Cosmin Contra.

Gabi Balint, reacție dură la adresa lui Mirel Rădoi

Fostul fotbalist susține că Mirel Rădoi este un om încăpățânat. Acesta este de părere că selecționerul va pleca de la „cârma” naționalei, dacă, după meciurile din luna septembrie, nu vor mai exista șanse de calificare la Campionatul Mondial.

„Rădoi e încăpățânat, nu se va schimba, așa s-a format el ca antrenor. Dar vreau să știu ce și-a propus și ce i-a reușit.

Dacă și-a propus să debuteze jucători, a reușit, sunt vreo 4, dacă și-a propus să dea mai multe goluri decât adversarul, nu i-a ieșit deloc.

În septembrie, nu mai trece nimeni cu vederea rezultatele astea, toată lumea îi va spune că nu se mai poate dacă nu vor mai fi șanse la calificare, cred că nici el nu va dori să rămână.

Va trebui să plece imediat, trebuie să-i dai șanse altui antrenor ca să pregătească cealaltă campanie”, a declarat Gabi Balint, la Digi Sport.

Dorinel Munteanu, critici pentru Mirel Rădoi după meciul cu Anglia

Dorinel Munteanu este de părere că România a avut noroc, deoarece Anglia ar fi putut câștiga meciul cu un scor mai mare. În plus, Dorinel Munteanu susține că decizia lui Mirel Rădoi de a-l debuta pe Tiberiu Căpușă, în meciul de la Middlesbrough, a fost una greșită.

„Am avut o ocazie, da, dar ei au avut două bare, iar Niță a fost cel mai bun jucător al nostru. Putem spune că am scăpat ieftin, contra unei echipe a Angliei care nu se va regăsi nici în proporție de 50% la Campionatul European.

Nu știu ce și-a propus Mirel la jocul cu Anglia, debuturi sau rezultat. De ce avem mai mare nevoie noi, să debutăm jucători pe bandă rulantă? Să expui jucătorii, precum pe cel care a greșit la gol, Căpușă? Trebuia să jucăm la rezultat, pe noi ne-ar fi ajutat un rezultat pozitiv, chiar și egal ar fi fost foarte bine”, a declarat Dorinel Munteanu, pentru GSP.

Publicat: 07 06. 2021, 22:24
Actualizat: 07 06. 2021, 23:03