România este condusă încă din debutul meciului cu Lituania din Nations League, după ce arbitrul a comis o gafă imensă, deși a fost chemat la VAR și a stat 3 minute.
Andrei Rațiu a fost lovit de minge în cot în minutul 3 al confruntării dintre Lituania și România, însă jucătorul lui Rayo Vallecano a avut mâna lipită de corp, așa că decizia luată de arbitru este una total eronată.
România a început cu stângul meciul de la Kaunas, după ce Andrei Rațiu este lovit de minge în cot, însă jucătorul lui Rayo Vallecano a avut mâna lipită de corp. Arbitrul a stat trei minute la marginea terenului consultându-se cu arbitri VAR, însă și-a păstrat decizia și a făcut o eroare majoră.
Naționala României are un start de partidă dificil în deplasarea din Lituania, care se anunță una mult mai dificilă decât ne-am fi așteptat. „Tricolorii” sunt nevoiți să lupte pentru egalare încă din minutul 3 al confruntării, după ce Armandas Kucys a transformat penalty-ul dictat de centrul partidei total eronat.
Selecționerul naționalei României, Mircea Lucescu, se aștepta la o confruntare dificilă în fața lituanienilor, despre care a spus că se luptă cu ardoare pentru fiecare balon, fiind o nație de sportivi.
„Mă aștept la un meci foarte dificil. E o echipă cu calități fizice deosebite. Sunt jucători puternici, înalți. Poate calitatea tehnică nu e la cel mai înalt nivel, dar jucătorii se sacrifică și nu cedează în duelurile unu contra unu. Știe cum să profite de fazele fixe și cum să joace minge lungă.
Eu admir spiritul lor de luptă, de dăruire. Sunt câțiva jucători la echipe bune, de exemplu Gvidas Gineitis, care acum e la Torino, va ajunge la o echipă mare.
Noi încercăm să câștigăm grupa, iar Lituania își joacă ultima șansă pentru a rămâne în divizia a treia. Va fi un meci de care pe care. Ei sunt mai buni fizic, noi mai tehnici. Din această confruntare, sperăm să câștigăm noi. Dar nu putem anticipa nimic. Trebuie să dăm totul la fiecare meci. E prea puțin doar să ne gândim că putem câștiga, trebuie să arătăm pe teren că merităm. Jucătorii mai au multe de învățat.
A fost greu cu drumul. Nu e greu cu schimbarea de temperatură. Am găsit o temperatură propice pentru recuperarea jucătorilor. Au dormit foarte bine, până la 10. Apoi am ieșit și am văzut terenul de joc. Așa că marți vor fi toți 100% recuperați. Nu vor fi probleme”, a declarat Mircea Lucescu, în cadrul conferinței de presă premergătoare partidei cu Lituania.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER