Componenți ai lotului și stafului echipei naționale a României care a reușit calificarea la turneul final al Campionatului European din 1984 vor susține prima reprezentativă la Budapesta, la meciul cu Ungaria, din preliminariile Euro-2016, informează frf.ro.
Majoritatea invitaților vor ajunge la Budapesta cu charterul naționalei, care decolează miercuri. Potrivit frf.ro, au confirmat prezența Ionel Augustin, Rodion Cămătaru, Helmut Duckadam, Romulus Gabor, Ion Geolgău, Alexandru Nicolae, Ioan Petcu, Nicolae Ungureanu, Ion Zare, Gino Iorgulescu, Dumitru Moraru, Mircea Rădulescu, Liviu Buluș, Nicolae Andreescu, Grigore Sichitiu.
Din delegația României va face parte și președintele Federației Române de Fotbal de la acea vreme, Mircea Pascu.
România va întâlni Ungaria, la Budapesta, vineri, de la ora 21.45, iar trei zile mai târziu va juca împotriva Greciei, pe Arena Națională, tot de la ora 21.45.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER