Gata! A venit anunțul FRF: „Mircea Lucescu e 99 la sută selecționerul României”
FRF a venit cu un anunț în legătură cu viitorul selecționer al României. Omul lui Răzvan Burleanu a spus că este aproape sigur faptul că Mircea Lucescu va ocupa această funcție.
Andrei Vochin, consilierul președintelui FRF Răzvan Burleanu, a transmis că „Il Luce” (79 de ani) va fi, în proporție de 99%, viitorul selecționer al echipei naționale a României.
Federația Română de Fotbal a făcut anunțul: „Mircea Lucescu e 99 la sută selecționerul României”
Oficialul Federației Române de Fotbal a spus că va fi un lucru cert acela că Mircea Lucescu va prelua banca tehnică a primei reprezentative abia în momentul în care el va semna contractul.
„Mircea Lucescu a făcut minuni în fotbalul românesc. E făcător de minuni. Nu cred că mă poate contrazice cineva când spun că el a calificat România la EURO ’84 din cea mai grea grupă din istoria fotbalului românesc.
Rămâne un 1% înainte de semnarea contractului. Așteptăm săptămâna viitoare un răspuns final. Nici nu au fost negocieri. S-a discutat despre un singur lucru: crezi sau nu crezi că poți duce echipa asta mai departe? Și sunt foarte puțini oameni care cred”, a transmis Andrei Vochin, potrivit publicației Fanatik.
Astfel, Mircea Lucescu ar urma să semneze un acord ce va fi valabil vreme de doi ani, până în 2026, atunci când va avea loc Campionatul Mondial, ce va fi organizat în SUA, Mexic și Canada.
Ce salariu va încasa Mircea Lucescu la echipa națională a României
Conform sursei citate anterior, tehnicianul va primi o remunerație de 27.000 de euro pe lună, echivalentul a 324.000 de euro pe an, dar și un bonus de calificare la Cupa Mondială în valoare de 200.000 de euro.
De altfel, același salariu i-ar fi fost propus și lui Edi Iordănescu dacă fostul selecționer al României ar fi ales să-și prelungească acordul.
Prin comparație, remunerația pe care a avut-o Mircea Lucescu la Dinamo Kiev, ultima grupare pe care a antrenat-o, era de 1.2 milioane de euro anual, în vreme ce la naționala Turciei a fost plătit cu 2,5 milioane de euro pe an.
La Zenit, în Rusia, Mircea Lucescu a încasat nu mai puțin de 5 milioane de euro pe sezon, iar la Șahtior, echipă la care a fost antrenor vreme de 12 ani, a avut un salariu mediu de 4 milioane de euro pe an.
Mircea Lucescu ar urma să preia echipa națională a României la începutul lunii viitoare, atunci când va debuta ediția 2024/2025 a Ligii Națiunilor.
Primele partide pe care le vor disputa „tricolorii” vor fi pe 6 și 9 septembrie, când naționala României întâlnește selecționatele din Kosovo și, respectiv, Lituania.
Pe 12 octombrie va avea loc meciul naționalei României cu reprezentativa din Cipru, iar pe 15 octombrie cel cu naționala Lituaniei.