Administratorii stadionului din Zenica au început încă de ieri eforturile menite să aducă suprafața de joc la un nivel acceptabil. Dâmburile și suprafețele destul de mari fără iarbă vor fi obstacolele peste care vor trebui să treacă mâine tricolorii.
Arena de 16.000 de locuri din Zenica e talismanul naționalei lui Safet Susic. Altfel nu se poate explica de ce s-a ales această arenă pentru meciul cu România. Bosnia mizează pe aportul suporterilor fanatici care vor pune presiune pe oamenii lui Lucescu, întrucât tribunele sunt foarte aproape de teren: „Atmosfera de pe «Bilino Polje» seamănă cu cea de pe Giulești sau de pe Ghencea”, spune Adnan Guso, fostul goalkeeper al Craiovei.
Dâmburi și smocuri de iarbă
Principala problemă a tricolorilor nu e însă atmosfera, ci starea gazonului. Suprafața de joc de la Zenica arată ca după război, cu multe spații fără iarbă, iar gazonul este format din smocuri de iarbă. Ieri, la ora prânzului, mai mulți muncitori lucrau deja la el, dar și la curățarea scaunelor din tribune și la montarea plaselor de siguranță ce despart spectatorii de teren. Elevii lui Răzvan Lucescu vor face abia azi cunoștință cu suprafața de joc, subiect care oricum nu a fost evitat ieri în avionul de Zenica!
Așteptați de militari
Naționala a ajuns în Bosnia și s-a cazat, ieri după-amiază, la Hotel Zenica, cel mai modern stabiliment din orașul în care tricolorii vor întâlni Bosnia. ProSport a vizitat camerele în care vor sta în următoarele zile elevii lui Lucescu jr.
Mutu a fost primul care a ieșit din aeroportul din Sarajevo, i-a ignorat pe cei câțiva susținători ai tricolorilor veniți să-i întâmpine și s-a dus direct în spatele autocarului, unde s-a culcat. Românii prezenți la aeroport, toți militari detașați în Bosnia, l-au taxat imediat: „Uite-l, mă, îi e rău. Cred că n-are sibutramina la el”, a spus unul dintre ei, completat imediat de un alt coleg: „Să vină încoa’să îi dăm un joint”.
Fotbalul i-a unit!
Starul lui Manchester City e cu un cap mai înalt decât colegul său de la națională și are câteva numere în plus la pantof. Cei doi sunt cei mai periculoși oameni ai Bosniei și, în plus, se înțeleg perfect pe teren grație perioadei pe care au petrecut-o la Wolfsburg.
Un lucru neștiut despre cei doi și destul de interesant, având în vedere situația religioasă din Bosnia, este faptul că Dzeko e bosniac musulman, iar Misimovic sârb. Exact taberele care în urmă cu aproape 20 de ani se luptau pe front. „Edin și «Misma» nu țin cont de faptul că sunt de religii diferite. Ei sunt prieteni foarte buni și, mai mult, joacă excelent împreună. Misimovic e cel mai bun pasator al lui Dzeko”, a explicat unul dintre oamenii din stafful naționalei Bosniei.
Echipa lui Safet Susic e acum compusă din jucători din toate cele trei etnii importante din Bosnia. Nu același lucru era valabil și la începutul anilor 2000, când la lot veneau doar jucători musulmani: „Mi se impunea să convoc doar bosniaci musulmani și să îi exclud pe ceilalți”, recunoștea Blaz Sliskovic, selecționerul Bosniei între 2002 și 2006. Dacă acum ar fi fost valabil același criteriu de selecție, tehnicianul adversarilor României n-ar fi putut să cheme la națională jucători importanți, precum Zvezdan Misimovic, Miralem Pjanic (Lyon / sârb) sau Zlatan Muslimovic (PAOK Salonic / mamă croată, tată sârb).
Bosnia-Herțegovina are o populație de circa patru milioane de locuitori, împărțiți în trei etnii: bosniacă, sârbă și croată
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER