Daniel Boloca (24 de ani) a ales între echipa națională a României și a Italiei.
Mijlocașul Daniel Boloca a luat hotărârea finală, alegând pentru care dintre naționalele României și Italiei vrea să evolueze.
Fotbalistul are evoluții solide în Serie A, unde îmbracă tricoul lui Sassuolo, iar acum traversează o formă care îi permite să își aleagă reprezentativa preferată. El a apucat să joace într-un meci pentru România, unde probabil ar avea asigurat un loc de titular, însă a fost convocat și la o acțiune a naționalei Italiei. Cu toate că are parte de o concurență acerbă la „squadra azzurra”, el preferă să riște, în speranța că va fi convocat în cele din urmă.
„În ceea ce privește echipa națională, Boloca a luat decizia. Născut în Chieri, Torino, și crescut în Italia, își dorește să joace în tricoul albastru, iar acest lucru l-a confirmat când Mancini l-a convocat pentru un stagiu de pregătire la Coverciano.
A comunicat politicos decizia sa selecționerului României (n.r Edi Iordănescu), care a înțeles”, a notat Gazzetta dello Sport.
Sassuolo a remizat cu Bologna, 1-1, iar Daniel Boloca a marcat singurul gol al formației sale. După fluierul de final, acesta a anunțat că nu a păstrat tricoul în care a înscris primul său gol în în Serie A.
„(n.r. dacă va păstra tricoul în care a marcat) Nu sunt un materialist. Mă bucur de moment. I-am dat tricoul golului lui Ravaglia. Este o emoție unică și de nedescris și îi mulțumesc grupului meu. Tolyan? Trebuie să-i mulțumesc pe viață.
Trebuie să avem continuitate, precum și personalitate și curaj. Să zicem că inițial m-am chinuit foarte mult, dar încerc să mă perfecționez pe cât posibil. În timpul săptămânii încercăm lovituri de la distanță lungă și la sfârșitul antrenamentului începem să dăm cu piciorul. Așteptările mele sunt legate de autoîmbunătățire”, a declarat Daniel Boloca, în presa din Italia.
Boloca evoluează cu siguranța unui veteran, aleargă cât pentru trei, nu se pierde în atingeri inutile când este în posesia mingii, citește situațiile cu o secundă înaintea adversarilor. Îl completează la perfecție pe Henrique – ce meci au făcut cei doi ieri (n.r. cu Juventus)? – și dă impresia clară că încă nu l-am văzut pe tot, pe întregul Daniel Boloca. – Presa din Italia
Boloca evoluează cu siguranța unui veteran, aleargă cât pentru trei, nu se pierde în atingeri inutile când este în posesia mingii, citește situațiile cu o secundă înaintea adversarilor. Îl completează la perfecție pe Henrique – ce meci au făcut cei doi ieri (n.r. cu Juventus)? – și dă impresia clară că încă nu l-am văzut pe tot, pe întregul Daniel Boloca.
– Presa din Italia
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER