Genul articolului, pamflet

În urmă cu câțiva ani, în plin război hagiano-pițurcian, uzurpatorul cu numărul 10 ne îndemna să aflăm de ce selecționerul exilat se purta la chelie la un moment dat în anii 80.

O întrebare puerilă în aceste zile, în care Cannavaro, cu un scalp ras, câștiga orice concurs de look sexy în lumea fotbalului, are un cu totul alt sens dacă răspunsul e căutat în negura anilor 80. Erau vremuri când frizura zero era privilegiul celor care mergeau la „facultate”. N-am aflat niciodată clar dacă Pițurcă chiar a fost „student”, dar este de notorietate faptul că el a devenit un „doctor în științele norocului”, un domeniu condamnat în comunism, când se purta materialismul, dar numai dialectic.

Anii au trecut, uzurpatorul și-a recăpătat tronul, iar naționala demonstrează cu fiecare mare încleștare că a devenit o maestră a jocurilor de noroc de când se află în zodia Pițurcă. La Porto, în preliminariile pentru Euro 2000, naționala lui Piți bătea într-un meci în care Figo și ai lui au ratat cât pentru o întreagă carieră. La Constanța, cu Olanda, am trăit extazul vinovat la ofsaidul lui Goian. Cât despre arbitrii meciului cu Italia, nici comitetul „Nașului”, al lui „Corleone” și al „Kaizerului”, convocat în Elveția, n-ar fi putut năimi ceva mai bun. Ce mai, selecționerul a demonstrat ce susținea și marele istoric francez născut pe la noi, Loți Bölöni. Că românul se descurcă. Piți nu a primit cadou vreun Dobrin, Balaci sau Hagi și și-a inventat singur un geniu: norocul.