George Pușcaș, out pentru Belarus – România. Defensiva naționalei, în mare pericol și ea pentru duelul din octombrie

Victoria contra naționalei Kosovo, care a apropiat România de turneul final al Campionatului European aduce și prima suspendare în lotul tricolorilor, la meciurile din aceste preliminarii.

Atacantul George Pușcaș, contestat vehement din toate părțile, pentru faptul că nu joacă la Genoa și n-a mai marcat un gol de cinci luni, a primit al treilea cartonaș galben și va sta la partida cu Belarus, de pe 12 octombrie, care va avea loc la Budapesta.

George Pușcaș, OUT pentru Belarus – România

Pușcaș a fost avertizat în meciurile cu Israel și Kosovo și mai avea un cartonaș galben încasat în meciul contra Kosovo, din luna iunie.

După cum se știe, în aceste preliminarii, jucătorii sunt suspendați la trei cartonașe galbene, nu la două cum era până acum. Federația Greacă de Fotbal a căzut în capcana nedocumentării și l-a informat pe selecționerul Gus Poyet că patru jucători sunt suspendați pentru meciul cu Gibraltar, deși aceștia erau apți de joc, deoarece aveau numai câte două galbene.

Radu Drăgușin e la un galben de suspendare

Așadar, e cert că Pușcaș va lipsi de la meciul cu Belarus, de luna viitoare, însă un alt fotbalist trebuie să fie foarte atent la avertismente, deoarece a căpătat un rol important la echipa națională. Este vorba despre fundașul Radu Drăgușin, care are două cartonașe galbene, și e la un pas de suspendare. Fotbalistul de 21 de ani i-a luat locul cu succes fostului căpitan al echipei naționale, Vlad Chiricheș, care n-a jucat niciun meci în aceste preliminarii. Drăgușin a fost titular și integralist în toate cele șase meciuri și l-a determinat pe Gigi Becali să-i facă o evaluare îndrăzneață.

”Drăguşin ăsta, o să ajungă jucător de zeci de milioane, sute de milioane. El poate pleca acum pe 20 de milioane de euro dacă îl iau englezii. Dar următorul transfer va fi de 70-100 de milioane. Are forţă, viteză, stă bine în teren. Are fizic. Tot ce vrei. N-are puţin dribling, ca să iasă cu mingea la picior. Dar nu trece nimeni de el”,  a spus Gigi Becali la Fanatik.

  • Drăgușin evoluează la Genoa, după ce a mai jucat la Juventus, Sampdoria și Salernitana.

Cartonașe galbene România

Andorra – România 0-2

Drăgușin, R. Marin. Oct. Popescu

România – Belarus 2-1

Stanciu, Cicîldău, Oct. Popescu

Kosovo – România 0-0

Pușcaș

Elveția – România 2-2

Hagi, Sorescu, Moruțan

România – Israel 1-1

Drăgușin, M. Marin, Pușcaș

România – Kosovo

Burcă, Bancu, Pușcaș

Programul naționalei României

12 octombrie: Belarus – ROMÂNIA, Andorra – Kosovo, Israel – Elveția (21:45)

15 octombrie: Elveția – Belarus (19:00), ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel (21:45)

18 noiembrie: Belarus – Andorra (19:00), Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo (21:45)

21 noiembrie: ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus (21:45)

Clasament

  1. Elveția 14 puncte
  2. România 12 puncte
  3. Israel 11 puncte
  4. Belarus 4 puncte
  5. Kosovo 4 puncte
  6. Andorra 2 puncte
Publicat: 13 09. 2023, 17:26
Actualizat: 13 09. 2023, 17:30