Atacantul echipei naţionale a României, George Puşcaş, a vorbit pentru frf.ro despre dezamăgirea pe care a simţit-o în momentul în care el şi tricolorii au pierdut în faţa Suediei, şi astfel au ratat şi calificarea la EURO 2020.
Cu toate acestea, jucătorul formaţiei din Championship (Liga a doua din Anglia), Reading, a spus că echipa trebuie să rămână optimistă pentru că România mai are o şansă de a juca la turneul final de anul următor, dacă va câştiga meciurile din barajul Ligii Naţiunilor.
„Sunt dezamăgit pentru că am crezut cu toată inima, până la startul partidei cu Suedia, că vom reuşi să ne calificăm. Trebuie să trecem însă rapid peste asta, pentru că avem şansa de a juca barajul din Liga Naţiunilor. Trebuie să fim optimişti că vom reuşi să ajungem la Campionatul European de anul viitor. Nu trebuie să ne gândim la numele adversarului, oricare va fi acesta va trebui să facem tot ce ţine de noi pentru a fi la Euro.
Cu siguranţă în acest moment şi ei (n.r. – suporterii) sunt dezamăgiţi la fel ca şi noi. Ne pare rău că nu i-am putut face fericiţi, dar vom încerca să ne calificăm la EURO din Liga Naţiunilor. Echipa naţională este a tuturor românilor şi ea trebuie susţinută în orice moment şi în orice perioadă. Chiar dacă e un meci fără miză pentru calificare (n.r. – cu Spania), îl vom trata cu maximă seriozitate şi cu gândul la victorie, indiferent de numele adversarului. Orice meci pentru echipa naţională este important şi are încărcătura lui”, a declarat Puşcaş, potrivit frf.ro.
Pentru România urmează ultimul meci din aceste preliminarii, care este programat, luni, 18 noiembrie, de la ora 21:45, pe Wanda Metropolitano din Madrid, în faţa Spaniei.
Spania şi Suedia s-au calificat la EURO 2020 în preliminariile clasice, în timp ce România va participa, în martie, la barajul din Liga Naţiunilor. Tricolorii se vor duela cu Islanda sau Scoţia în semifinale. Partidele de la baraj se desfăşoară într-o singură manşă, după care va urma finala din fiecare divizie. Astfel, din cele patru divizii se vor califica alte patru echipe naţionale la turneul final.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER