„Ghioane trebuie convocat la națională! E în mare formă!”

După ce Florin Cernat l-a lăudat pe colegul său de la Dinamo Kiev, Tiberiu Ghioane, un alt fotbalist îi face lobby mijlocașului pentru a fi convocat de selecționerul Pițurcă. Răzvan Raț crede că evoluțiile foarte bune din ultima vreme îl recomandă pe Ghioane la echipa națională.

"Ghioane e un jucător foarte important pentru Dinamo Kiev, care în ultima vreme a demonstrat, de aceea are și banderola pe mână. E un jucător care e în mare formă și..nu dau sfaturi, dar e un fotbalist care poate fi convocat la națională", a spus Raț.

Publicat: 28 12. 2008, 11:31