Gică Hagi a refuzat oferta venită din partea Federației Române de Fotbal, de a fi noul selecționer al echipei naționale, iar sursele ProSport dezvăluie motivele deciziei luate de „Rege”.
Amintim că FRF caută un nou antrenor pentru prima reprezentativă, care să reușească să ducă România la Campionatul Mondial din 2026, după ce Edi Iordănescu a decis să nu își prelungească înțelegerea.
Gică Hagi a discutat în cursul zilei de miercuri cu șefii FRF și le-a transmis, oficial, răspunsul său: nu va fi noul selecționer al României. Sursele ProSport susțin că discursul dintre Hagi și federali a fost unul cât se poate clar și nu a lăsat loc unor alte schimbări majore pe viitor. E o decizie definitivă a „Regelui”, care ar putea însemna și ultima șansă a acestuia de a conduce prima reprezentativă a țării.
„Vă mulțumesc pentru propunere, dar sunt nevoit să refuz. Ar fi o onoare pentru mine, e vorba despre națională, dar nu am cum”, a transmis Gică Hagi. Informația legată de decizia „Regelui” a fost anunțată de Fanatik.
Motivul principal al refuzului lui Hagi ține de proiectul de la Farul Constanța, dar acesta nu este singular. Deși la nivel public el a susținut că România are o generație foarte bună și că poate depăși anumite performanțe obținute în trecut chiar de Generația de Aur, în realitate tehnicianul ar fi sceptic că se poate obține calificarea la Campionatul Mondial.
Mai mult de atât, ProSport a aflat că Mihai Stoichiță le-a confirmat din nou membrilor Comisiei Tehnice la ședința de miercuri că îl pot trece pe lista lor și pe Gică Hagi, dar că în acest moment fostul mare internațional are calitate de acționar majoritar la Farul Constanța și la Academia de la Ovidiu și nu își poate ceda acțiunile nici soției Marilena, ea fiind considerată rudă de gradul 1.
Federația Română de Fotbal nu a reușit să ajungă la un numitor comun cu Gică Hagi, cel care se afla în capul listei și este nevoită să se orienteze către alte nume de antrenori, care să conducă echipa națională a României spre Campionatul Mondial din 2026.
Astfel, pe lista FRF s-ar afla și Adrian Mutu, antrenor în vârstă de 45 de ani care a rămas liber de contract după ce s-a despărțit de CFR Cluj, la începutul lunii aprilie. Totodată, acesta a mai fost în cărți pentru a prelua echipa națională și la finalul anului 2021, înainte ca Edi Iordănescu să fie numit în funcție.
În ultimele zile, mai multe nume importante au fost vehiculate, iar mai mulți specialiști și-au spus părerea în legătură cu cine ar trebui să pregătească echipa națională a României. Astfel, Mircea Lucescu, Laszlo Boloni, Dorinel Munteanu sau chiar Marius Șumudică au fost ceruți pe banca primei reprezentative.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER