Gică Hagi îi atenționează pe jucătorii lui Pițurcă: „Ungaria a fost foarte slabă! Turcii vor muri pe teren!”

Gică Hagi îi atenționează pe jucătorii lui Pițurcă:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Hagi a fost invitat pe Wembley la finala Danone Nations Cup, competiție al cărei ambasador este în România

Ceasul lui Gică Hagi are o singură limbă, cea a fotbalului. Azi îl ține la București, mâine îl duce oriunde în Europa. Vineri, la miezul nopții, Hagi pleca de la Național Arena după fantastica victorie cu Ungaria (3-0), iar sâmbătă, dis-de-dimineață era în avionul de Anglia. Fostul mare decar al României a fost invitat la Londra la finala mondială a Danone Nations Cup, un mini-turneu mondial la care au participat 32 de echipe reprezentând tot atâtea țări. Hagi este de altfel ambasadorul acestei competiții în România, așa cum la nivel internațional poziția îi aparține lui Zinedine Zidane.

Turneul s-a disputat timp de trei zile, cu fazele preliminare la Guildford (40 de kilometri de Londra), și cu meciurile finale de clasament pe celebrul stadion Wembley. România a fost reprezentată de grupa 2001 a clubului Electrica Timișoara, iar puștii din Banat, antrenați de Marius Nichitean, au jucat sâmbătă pentru locurile 27-28.

Hagi a ajuns la stadion exact când meciul românilor a început. Gică a privit de pe margine, cu ochi de profesor, cele 20 de minute ale jocului. S-a încruntat când ai noștri au încasat un gol, iar la final s-a destins. „Sunt copii, e bine că au ajuns aici”, a spus Hagi. Un reporter de la Sky Sports s-a apropiat de el pentru un scurt interviu. A acceptat propunerea, iar tema propusă l-a incitat: englezii l-au pus să alcătuiască un prim unsprezece al celor mai buni fotbaliști cu care a jucat. S-a gândit un pic și a dat formula. După care a răspuns întrebărilor ProSport.

Ce înseamnă pentru un copil de 12 ani să joace pe Wembley?
Fantastic. Este o amintire incredibilă, care îi va rămâne în minte toată viața lui. Cu atât mai mult cu cât a jucat într-un adevărat campionat mondial, unde au participat echipe din 32 de țări. Sperăm ca măcar unul dintre acești copii să ajungă în naționala de seniori și să joace din nou pe Wembley.

Ai noștri au încheiat competiția pe locul 28. E sugestiv pentru nivelul fotbalului de la noi?
Nu contează locul, contează că au participat, că sunt aici și că au luat deja contactul cu fotbalul mare. Bineînțeles, întotdeauna îți dorești să fii cât mai sus, dar acesta poate fi un prim pas. Ușor-ușor vor ajunge sus, au văzut care este nivelul și probabil mulți dintre ei vor înțelege că au foarte mult de muncit de acum înainte.

„Ungaria a fost foarte slabă”

Ce amintiri îți trezește Wembley?
Amintiri frumoase, nu am pierdut niciodată aici. Am jucat de trei ori, o dată cu Brescia, în 1994, și de două ori cu echipa națională. Țin minte în 1985 că am lovit de două ori bara porții apărate de Shilton. A mai fost un meci amical în 1994, pe care l-am dominat categoric. Noi am înscris primii, iar ei ne-au egalat.

Răducioiu spune că victoria cu Ungaria i-a adus aminte de Generația de Aur. Care e părerea ta?
A fost o zi frumoasă, cu un joc extraordinar. Niciodată nu i-am bătut pe unguri la o asemenea diferență. Cei care au fost pe teren au scris o pagină frumoasă în istoria echipei naționale. A fost un rezultat mare dar eu cred că la deznodământul meciului a contribuit și Ungaria, pentru că, așa cum am văzut toți din tribună, a fost foarte slabă.

Poate că a ghicit-o foarte bine Pițurcă și i-a anihilat jocul…

Pițurcă a fost inspirat. Nimeni nu-i poate lua meritele, el a fost la timonă, a gândit bine. Meritul e al lui și al celor care au intrat pe teren.
Ce înseamnă pentru Chiricheș banderola de căpitan?

Chiricheș a crescut mult și banderola a venit normal. A venit ziua în care i s-a dat o sarcină în plus, o responsabilitate mare. Eu zic că se va obișnui cu ea.

Am trecut peste Ungaria, vine Turcia. E un adversar mai tare decât maghiarii?
Eu cred că acum, odată cu venirea lui Terim, vom avea un meci foarte greu. Așa simt eu, pentru că vin să ne bată, fiind ultima lor șansă. Vor muri pe teren, pentru că sunt agresivi și luptători. În plus, sunt mult mai rapizi, știu mai mult fotbal decât ungurii.

Totuși, i-am bătut la ei acasă…
Da, dar era un alt antrenor, o altă atmosferă. Acum este Terim, pe care îl cunosc bine, și știu că altfel va fi echipa.

Este timpul pentru o calificarea la Cupa Mondială?
Ar fi fantastic! Mai întâi să ajungem noi la baraj și apoi să ne gândim și la turneul final. Eu cred că orice român își dorește ca echipa să meargă la mondiale. În primul rând cei implicați și mai apoi noi, cei de afară, care ne dorim să facem o vacanță în Brazilia, susținând naționala.

Turcii au avut vineri un meci mai ușor decât noi. Ar putea fi mai odihniți decât jucătorii noștri? Ar putea fi un avantaj pentru ei?
Vom vedea. Se joacă la patru zile, fotbaliștii sunt obișnuiți, chiar dacă unuii dintre jucătorii noștri nu au meciuri în picioare. E încărcătură mare, va fi greu. Chiar dacă au avut meci mai ușor și turcii au jucat, nu au stat. În plus, fac deplasarea la noi, va fi și presiunea care va fi pusă din tribune. Noi vom fi din nou lângă jucătorii noștri pentru a-i împinge din spate spre victorie.

Este bun și un egal?
Sigur, nici egalul nu este rău. Trebuie după aceea să batem Estonia, la noi acasă, dar nu este o misiune imposibilă. În meciul de marți există un singur mare obiectiv, nu trebuie să pierdem.

Rezultatele românilor la Danone Nations Cup

În Grupă
1-2 cu Arabia Saudită
0-0 cu Spania
2-1 cu Ucraina

Meciuri de clasament
0-0, 8-9 (dld)cu Belgia
4-1 cu Tunisia
0-1 cu Maroc
*Electrica Timișoara a câștigat competiția națională, Cupa Hagi Danone. La finala mondială din Anglia, a reprezentat România, nu echipa de club

Trei meciuri a disputat Hagi pe Wembley, Cu naționala în 1985 (preliminarii CM, scor 1-1 / gol Cămătaru) și în 1994 (amical, scor 1-1 / gol Ilie Dumitrescu). Cu echipa de club, Brescia, în 1994, când italienii au jucat finala Cupei Anglo-Italiană (o competiție defunctă, jucată între cele două țări), pe care au câștigat-o, 1-0 cu Notts County.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars ca o torță
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars…
OUT! Englezii au făcut anunțul în privința lui Radu Drăgușin, la câteva ore după meciul cu Forest
OUT! Englezii au făcut anunțul în privința lui Radu Drăgușin, la câteva ore după meciul cu Forest
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Decizie pentru șoferii cu permis categoria B. Regula se aplică în România și în Spațiul Schengen
Decizie pentru șoferii cu permis categoria B. Regula se aplică în România și în Spațiul Schengen
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×