Gică Hagi l-a ofertat pe Ilie Dumitrescu pentru a prelua împreună echipa națională a României, după ce Răzvan Burleanu i-a propus „Regelui” să fie selecționer: „M-a căutat”
În momentul în care purta discuții cu Răzvan Burleanu pentru postul de selecționer, Gică Hagi avea în plan o mutare de zile mari. Îi propusese fostului coleg din Generația de Aur, Ilie Dumitrescu, să facă parte din staff.
Se întâmpla în 2022, înainte ca președintele FRF să bată palma cu Edi Iordănescu, cel care avea să-i ducă pe tricolori la Campionatul European din Germania. „Regele” a refuzat oferta, preferând să nu abandoneze proiectul Farul.
Gică Hagi și Ilie Dumitrescu ar fi putut prelua împreună echipa națională a României
Vorbind despre acel episod, „Mister” a dezvăluit că l-ar fi urmat pe Gică Hagi fără să stea prea mult pe gânduri, în cazul în care acesta ar fi preluat banca tehnică a naționalei. Pe cei doi îi leagă o lungă și frumoasă prietenie.
„ Hagi a vrut să bem o cafea să îmi spună de propunerea FRF de a fi selecționer, înainte să-l pună pe Edi Iordănescu. M-a întrebat dacă vin cu el, în cazul ipotetic în care ar prelua naționala. Cu el am avut mereu o relație specială și aș fi mers cu el dacă ar fi preluat echipa națională. Din suflet îl ajutam.
Hagi i-a răspuns seara lui Burleanu că e puțin complicat. Seara am spus o realitate, că nu e război între FRF și generația noastră și că apreciez oferta făcută de Hagi”, a declarat Ilie Dumitrescu pentru iamsport.ro.
A fost dorit și de Răzvan Burleanu: „Ce funcție vrei ca să fii în echipa mea?”
În 2014, fostul mare internațional ar fi putut colabora cu Răzvan Burleanu după ce l-a susținut pe Gică Popescu în cursa pentru FRF, dar a refuzat. Florin Prunea l-a atacat, însă, convins că „a trădat”.
„Eu l-am respins o dată pe Răzvan Burleanu. Am fost în echipa lui Gică Popescu în campania pentru președinția FRF. A fost arestat Popescu, a ieșit Burleanu președinte: «Ce funcție vrei ca să fii în echipa mea?» Am mulțumit, dar am zis că nu pot să îmbrac tricoul ăsta acum.
Au trecut zece ani de atunci. Am fost una dintre persoanele cu care a vrut sa colaboreze la FRF, imediat după ce a preluat. I-am mulțumit, a fost o surpriză și pentru mine. De atunci nu am mai cochetat cu chestia asta.
Prunea a spus cumva că am trădat. (n.r. Te-a durut atacul lui Prunea?) M-a surprins, nu că m-a durut. Dacă nu îți dai seama despre cum sunt eu ca persoană… Măcar trebuia să mă fi sunat”, a mai spus Ilie Dumitrescu.