Gică Hagi, reacție fabuloasă după victoria fantastică a României cu Elveția! „Regele” pune presiune pe Ianis și colegii săi înainte de EURO 2024: „Să depășească Generația de Aur!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Gică Hagi a avut o reacție fabuloasă după calificarea entuziasmantă a României la EURO 2024, obținută de pe primul loc în grupa din preliminarii, în urma victoriei cu Elveția de pe Arena Națională, scor 1-0, în ultima etapă.

„Regele” a transmis o dată în plus că, în viziunea sa, această generație are potențialul de a realiza lucruri mari, începând chiar cu turneul final din Germania, din vara anului viitor.

Gică Hagi pune presiune pe jucătorii echipei naționale în perspectiva Campionatului European din Germania

Prin prisma aceasta, acționarul majoritar și managerul tehnic de la Farul Constanța a spus că se așteaptă ca echipa din care face parte și fiul său Ianis să aibă ambiția de a depăși performanțele stabilite în urmă cu 30 de ani de „Generația de Aur”.

„Mai bine de atât nu se putea, să terminăm neînvinși și cu o victorie acasă. Copiii au jucat foarte bine, o campanie reușită din toate punctele de vedere și cred că toată România avea nevoie de așa ceva și toată lumea e fericită.

Fericire, bucurie, liniște, îi spuneam și înainte lui Petre că deja copiii s-au deschis, arată mai bine, au mai mult curaj, o să vină și mai multă personalitate. Au un potențial foarte bun. Clar că la meciul din Ungaria a fost presiunea mai mare, acum a fost un meci unde trebuia să gestionăm bine, au jucat foarte bine, au gestionat bine.

Talent au, calitate au, e bine, suntem fericiți cu toții, de mult așteptam acest lucru. România are nevoie de calificări, de victorii, de performanță, pentru că așa poate să vină entuziasmul și să progresăm, trebuie zi de zi să progresăm, să devenim mai buni și să ajungem la nivel european.

Știu, bineînțeles, mergem acolo, îi susținem, vrem să fim lângă ei, e un grup foarte bun, cum a zis Edi, el l-a format, e meritul lui, felicitările mele și să o țină tot așa. Marea provocare vine de acum încolo, pentru că adversarii o să fie din ce în ce mai buni și trebuie să facem mult mai bine.

Probabil tot ce s-a întâmplat în America a fost ca să lăsăm loc de bună ziua, să vină altă generație să ajungă mai bine ca noi. Acela cred că e obiectivul, să fim depășiți, pentru că de asta sunt exemplele, de asta este istoria, ca să poți să o depășești. Cred că asta trebuie să fie ambiția lor cea mai mare, să ne depășească pe noi.

Nu contează, mai ales că ne-am dus cu acest rezultat. Echipele care vor veni, cu siguranță echipa României va fi mult mai bună ca înainte. Să sperăm că o să treacă grupa, să sperăm că o să ajungă cât mai departe, dar, chiar dacă nu va fi acest lucru, ei vor fi mult mai buni, vor căpăta experiență și o să fie mult mai buni ca jucători”, a spus Gică Hagi la finalul meciului România – Elveția 1-0.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Taxă nouă pentru șoferi: Eurovigneta! S-a dat ordin de la UE. Statele membre trebuie să o aplice
Taxă nouă pentru șoferi: Eurovigneta! S-a dat ordin de la UE. Statele membre trebuie să o aplice
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×