Gică Hagi, regrete după 19 ani: „Puteam să mai joc, dar am vrut să ies pe ușa din față!” Cum a luat decizia, în 2001

Gică Hagi s-a retras la 36 de ani, după o carieră extraordinară, dar fostul internațional român are regrete! Patronul Viitorului crede că ar fi putut să joace chiar mai mult, însă a subliniat că a vrut să părăsească „scena” fotbalului pe „ușa din față”.

Fostul selecționer al României și-a adus aminte de perioada incredibilă petrecută la Galatasaray, de unde s-a și retras de altfel, în urmă cu 19 ani.

La vârsta de 17 ani, pe data de 11 septembrie 1982, Gică Hagi, autorul unui gol care a intrat în istoria Ligii Campionilor, a făcut pasul pe prima scenă a fotbalului românesc, în partida SC Bacău – Farul Constanța (3-0).

Regretele lui Gică Hagi: „Puteam să mai joc, dar am vrut să ies pe ușa din față!”

„Puteam să mai joc, aşa am simţit. Am vrut să ies pe uşa din faţă. Cred eu că puteam să mai joc, pentru că am încheiat cu goluri la Galatasaray. Am fost cel mai bun la Galatasaray, am dat goluri în ultimele meciuri, nu simţeam că fizic nu pot să o mai duc. Problema era de antrenamente, nu mai puteam să fac pregătirea, să mă antrenez. Pentru că iar trebuia să stau mult, să mă sacrific, deplasări… jucam din 3 în 3 zile. De 17-18 ani jucam din 3 în 3 zile”, a spus Gică Hagi, într-un interviu pentru canalul de Youtube al lui Andi Moisescu.

Gică Hagi, la naționala României:

Debut: 10.08.1983: Norvegia – România 0-0
Total meciuri: 125
Goluri: 35
A purtat de 65 de ori banderola de căpitan al tricolorilor.
A participat la 6 turnee finale: de 3 ori la Campionatul Mondial – 1990 (3 meciuri/0 goluri), 1994 (5 meciuri/3 goluri), 1998 (4 meciuri/0 goluri) si de 3 ori la Campionatul European – 1984 (2 meciuri/0 goluri), 1996 (3 meciuri/0 goluri), 2000 (3 meciuri/0 goluri);

Trofeele obținute de Gică Hagi de-a lungul carierei:

7 titluri de campion: 3 cu Steaua (1987,1988,1989) si 4 cu Galatasaray (1997,1998,1999, 2000)
4 cupe naționale: doua cu Steaua (1987 si 1989) si doua cu Galatasaray (1999 si 2000)
2 Supercupe ale Europei: în 1987 cu Steaua și în 2000 cu Galatasaray
2 Supercupe ale Turciei: cu Galatasaray (1996, 1997)
2 Supercupe ale Spaniei: în 1990 cu Real Madrid și in 1994 cu FC Barcelona
Cupa UEFA: în 2000 cu Galatasaray

Publicat: 05 12. 2020, 18:38
Actualizat: 06 12. 2020, 02:14