Gică Hagi s-a răzgândit:** „Proiectul lui Mircea Sandu e foarte bun! Sunt talente în România, avem cu cine”

Hagi a revenit la sentimente mai bune față de Mircea Sandu. După ce în urmă cu două zile, „Regele” spunea că nu există nicio idee în ceea ce privește viitorul naționalei, iată că acesta s-a răzgândit și laudă proiectul lui Mircea Sandu.

„Nu am vrut să mă iau de Mircea Sandu. Eu am refuzat oferta lui pentru că nu vreau să mai iau o echipă care e deja pe un drum. Proiectul lui Mircea Sandu e foarte bun, poți crea o echipă bună doar în timp. Eu i-am mulțumit pentru propunere. Și belgienii au făcut un astfel de proiect și au avut rezultate.

Noi trebuie să gândim pozitiv de acum încolo, să eliminăm pe ‘nu se poate’. Sunt talente în România, avem cu cine. Victoria cu Grecia era una necesară. Meciul ăsta a demonstrat că există material, eu sunt optimist. Eu am ajuns să am rezultate pentru că am spus mereu: Da, se poate. Arătați-mi o singură dată când am fost pesimist”, a declarat Hagi la gsptv.

Iată ce spunea Hagi în urmă cu doar două zile.

„Se perindă prea mulți jucători la națională în acest moment. Nu este un lot omogen. Aud cuvîntul „reconstrucție” de vreo 4 ani, e greșit. Noi trebuie să „construim”, nu să „reconstruim”. Dacă se schimbă jucătorii atât de des, ce mai reconstruim? Trebuie să se știe clar ce ne dorim. Eu nu văd nici o idee, nici un concept în fotbalul românesc în acest moment.” spunea Hagi în urmă cu două zile.

Publicat: 17 11. 2011, 10:30
Actualizat: 17 11. 2011, 10:31