Gică Popescu, președintele de la Farul Constanța, îi atacă pe Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță, după ce aceștia au fost surprinși de ProSport în timp ce au plecat la Nisa pentru a negocia cu Ladislau Boloni.
Oficialii FRF au mers la fostul antrenor al naționalei pentru a afla dacă este dispus să preia prima reprezentativă și pentru a afla ce pretenții financiare și sportive are.
Din informațiile ProSport, părțile nu au ajuns la un numitor comun pentru că propunerea lui Burleanu nu a fost foarte concretă, iar Boloni, un maestru al tratativelor, care pune mare accent pe detalii și pe seriozitate, ar fi dorit oricum să aibă și opinia avocatului său în momentul în care președintele va veni cu o ofertă clară.
Totodată, liderii FRF au mai fost refuzați de Gică Hagi, Răzvan Lucescu și Dna Petrescu, pe listă mai rămânând doar Adi Mutu, Edi Iordănescu și Ladislau Boloni.
Gică Popescu nu a vede cu ochi buni situația confuză din jurul postului de selecționer și lansează un atac la adresa liderilor federației.
„Păi la echipa națională ar trebui să fie coadă. Dacă o punem strict pe echipa națională, ce reprezintă echipa națională, în ce vitrină te așază echipa națională.
Cred că nu s-a întâmplat niciodată în istoria echipei naționale ca federalii să alerge cu limba scoasă după un antrenor să îl pună la echipa națională. Echipa națională e icoană fotbalului românesc. La echipa națională trebuie să vii cu suflet, cu ambiție, să zici echipa națională încerc să o ridic.
Toți știu că echipa națională e într-o situație foarte delicată. Și-a pierdut respectul tuturor echipelor naționale cu care joacă, toate echipele care vin să joace la București sau unde ne ducem în deplasare pun 3 puncte în dreptul meciurilor contra României”, a declarat Gică Popescu potrivit as.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER