Gică Popescu e încrezător după ce a văzut grupa din preliminariile CM 2022 din care face parte echipa națională a României.
Echipa națională a României a picat într-o grupă cu Germania, Islanda, Macedonia de Nord, Armenia, Liechtenstein, iar Gică Popescu susține că naționala antrenată de Mirel Rădoi nu ar trebui să aibă vreo problemă în această grupă.
Președintele celor de la FC Viitorul este de părere că tricolorii pot avea probleme în Grupa J doar cu Germania, iar că restul naționalelor ne sunt inferioare din punct de vedere al valorii.
„Eu cred că nu puteam să cădem într-o grupă mai bună decât cea pe care o avem. Dacă nici într-o astfel de grupă nu ne calificăm, eu cred că lucrurile stau foarte foarte rău. Eu sunt foarte optimist.
Germania este Germania, însă toate celelalte echipe cred că din punct de vedere al valorii individuale ne sunt inferioare”, a spus Gică Popescu, fost căpitan al echipei naţionale a României.
Gică Popescu a comentat și în legătură cu meciul jucat de Viitorul cu Chindia Târgoviște, scor 1-1, în etapa a 13-a din Liga 1.
„Începusem jocul foarte bine, am marcat pt 1-0 după care a venit acea situaţie cu Cojocaru. Acum nu ştiu dacă cartonaşul roşu a fost dat pe corect, mie mi s-a părut că ar fi trebuit să fie galben pentru că erau alţi doi jucători în lateral, dar decizia arbitrului trebuie respectată. Repriza a doua pe un teren foarte greu a fost foarte dificilă. Un punct muncit care din păcate ar fi putut fi o victorie dacă nu s-ar fi întâmplat ce s-a întâmplat cu Cojocaru înprima repriză.
Ne aşteaptă un meci dificil marţi acasă cu Botoşani, la numai 3 zile va trebui să jucam, sper ca jucătorii să îşi revină dpdv fizic pentru că a fost un teren foarte greu care i-a solicitat foarte mult. Acesta este obiectivul, să intrăm în playoff, Mircea îl ştie, l-am fixat împreună, însă trebuie muncit” a mărturisit Gică Popescu la finalul întâlnirii de la Giurgiu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER