Gică Popescu: „Mă întreb cum ne-am schimbat așa rău în trei-patru zile” Cum și-a motivat Terim jucătorii

Gică Popescu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul căpitan al naționalei și fostul elev al lui Terim la Galatasaray, Gică Popescu, a dezvăluit cum i-a motivat „Împăratul” pe jucătorii turci pentru acest meci. Popescu a discutat cu Terim, iar acesta i-a spus că nu i-a responsabilizat deloc pe fotbaliștii turci transmițându-le că joacă acest meci fără nicio presiune.

Popescu este și el de părere că Vlad Chiricheș nu a evoluat la parametri optimi, iar turcii au speculat lipsa sa de formă. În ceea ce privește neconvocarea lui Mutu, „Baciul” afirmă că lipsa atacantului lui Ajaccio nu a fost resimțită.

„Terim mi-a spus că atunci când a preluat conducerea naționalei le-a spus jucătorilor că nu au absolut nimic de pierdut. Calificarea era una aproape imposibilă și transmițându-le acest lucru a luat presiunea de pe umerii lor. Când am vorbit cu el era încrezător și în același timp relaxat.

Mă întreb cum ne-am schimbat așa rău în trei patru zile. De ce nu reușim să arătăm din punct de vedere fizic la fel? Cred că pentru fotbaliști nu e nimic mai frumos decât să joci la trei sau patru zile. Jucătorii care au jucat foarte bine cu Ungaria, la meciul cu turcii au fost lipsiți de prospețime. Mă refer la Pintilii, care a facut un meci extraordinar cu Ungaria, iar la meciul cu Turcia a pierdut multe baloane la mijlocul terenului.

În zona lui Chiricheș a scârțâit foarte mult echipa noastra. Cert e că turcii ne-au fost superiori. Am și exagerat puțin cu acele mingi lungi, încercând să verticalizăm. A fost o reacție de supărare a publicului când a cerut demisia. Au răbufnit când am primit al doilea gol.

Dacă nu l-am regretat pe Mutu dupa meciul cu Ungaria, ar fi normal să nu îl regretăm nici acum. Puteam să îl avem pe Mutu cu Ungaria și să nu câștigăm”, a declarat Gică Popescu la DolceSport.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce  s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta Ion Ţiriac în fotbal
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta…
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din Oradea
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din…
Se dau banii de motorină înapoi. Guvernul a decis. Se acordă până în luna iulie 2025
Se dau banii de motorină înapoi. Guvernul a decis. Se acordă până în luna iulie 2025
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×