Gigi Becali a dat verdictul. Ce fotbalist i-a impus de la Palat lui Mircea Lucescu: „Tu joci ce vrei”
Patronul FCSB Gigi Becali (66 de ani) este mulțumit de cum a jucat echipa națională în cele două meciuri din Liga Națiunilor.
Omului de afaceri i-a plăcut în mod special de Alexandru Mitriță și spune că dacă ar fi în locul lui Mircea Lucescu i-ar oferi mai multă libertate jucătorului Universității Craiova la meciurile echipei naționale.
România a avut un debut excelent în primele două meciuri din Liga Națiunilor, de când Mircea Lucescu este noul selecționer, echipa națională reușind să bifeze două victorii: Kosovo – România, 0-3, și România – Lituania, scor 3-1.
Gigi Becali, impresionat de Alexandru Mitriță. Ce ar face el dacă ar fi în locul selecționerului Mircea Lucescu
Recent, Gigi Becali a avut doar cuvinte de laudă la adresa lui Alexandru Mitriță, care a fost convocat de Mircea Lucescu la națională.
„Când se face echipa, Mitriță primul și după toți ceilalți. Când pune el piciorul pe minge, s-ar putea să fie gol. Oriunde ar fi, la mijloc sau în margine, dacă pune piciorul pe minge, e posibil să fie gol.
Mitriță are puține emoții la echipa națională. Eu, dacă aș fi fost în locul lui Lucescu, îi spuneam: tu faci ce vrei, ție nu îți spun ce să faci, faci ce vrei tu. Pe el trebuie să-l lași să dribleze”, a declarat omul de afaceri Gigi Becali, potrivit Fanatik.
Patronul FCSB și l-a dorit pe Mitriță la gruparea bucureșteană, însă fotbalistul a refuzat categoric, alegând să continue la echipa oltenilor până în 2028.
Gestul făcut de Alex Mitriță față de Mircea Lucescu
Alex Mitriță a înscris ultimul gol în meciul România – Lituania, 3-1, iar imediat după ce a marcat acesta a făcut un gest neașteptat. Atacantul de la Universitatea Craiova a alergat spre Mircea Lucescu și l-a îmbrățișat preț de câteva secunde bune.
„Mândrie, fericire, asta înseamnă pentru mine golul. Sunt foarte bucuros că am revenit, dar cel mai important e că am câștigat.
Trebuia să îl răsplătesc cu ceva, îi mulțumesc că a avut încredere în mine, chiar dacă în ultima perioadă s-au vorbit multe chestii negative despre mine. Dânsul a avut încredere în mine, e o onoare să lucrăm împreună”, a declarat Alex Mitriță, după meciul România – Lituania.
La rândul său, Mircea Lucescu a avut cuvinte de laudă la adresa lui Alex Mitriță, despre care spune că a fost „motorul” echipei naționale în partida cu Lituania. „În repriza a doua am încercat să schimbăm şi de data asta, faţă de meciul precedent, jucătorii de rezervă au fost excelenţi. Ei au contribuit decisiv la câştigarea meciului. Mă refer la Hagi, Alibec, dar mai ales la Mitriţă, care prin intrarea lui, prin driblingurile şi pasele lui, a dat încredere tuturor. El a stimulat toată echipa! Finalul de joc a fost în favoarea noastră“, a declarat „Il Luce”.