Gigi Becali l-a lăudat pe noul selecționer al României, Mircea Lucescu, folosind numai șase cuvinte pentru a-l descrie.
Tehnicianul român nu a mai activat din luna aprilie 2023, când s-a despărțit de gigantul fotbalului ucrainean, Dinamo Kiev.
Mircea Lucescu a fost instalat pe postul de selecționer al României, după ce a ajuns la un acord cu oficialii Federației Române de Fotbal. Negocierile dintre „Il Luce” și FRF au fost dificile, însă, în final, tehnicianul va conduce destinele „tricolorilor”.
La aflarea veștii, patronul celor de la FCSB, Gigi Becali, a avut un discurs concis prin care a lăudat întreaga activitate de antrenor a lui Mircea Lucescu. Latifundiarul din Pipera îl consideră pe „Il Luce” ca fiind cel mai bun antrenor român din toate timpurile, iar decizia oficialilor FRF de a-l numi selecționer al primei reprezentative a României a fost una inspirată.
„E o chestie extraordinară numirea lui Mircea Lucescu. E cel mai bun din toate timpurile, da? Din toate timpurile e cel mai bun!”, a spus Gigi Becali, potrivit IAmSport.
Fostul campion al Superligii cu Dinamo București, Costel Orac, a tras un semnal de alarmă pentru „tricolori”. Fostul atacant, care a marcat un gol pentru prima reprezentativă a României, a subliniat că Mircea Lucescu este foarte atent la forma de moment în care se află fotbaliștii eligibili pentru națională. Astfel, pentru a prinde cât mai multe meciuri sub „tricolor”, fotbaliștii vor trebui să fie constanți în evoluții.
Costel Orac consideră că Mircea Lucescu va avea o misiune mai complicată decât predecesorul său, Edi Iordănescu, întrucât preliminariile pentru Cupa Mondială sunt mai dificile comparativ cu cele de la EURO. Numirea lui „Il Luce” pe postul de selecționer ar fi o alegere inspirată.
„Nea’ Mircea (n.r. Lucescu) analizează perfect forma jucătorilor și selecționează jucătorul la momentul oportun. Așa că dacă unii, probabil că au fost obișnuiți să fie titulari trebuie să se aștepte că vor fi convocați doar dacă vor fi într-o perioadă bună.
Altfel, nu vor mai fi la națională și când joacă și când nu joacă la echipele de club. La Mircea Lucescu nu există titulari de drept. Nea’ Mircea este încă în putere, chiar dacă are 79 de ani. Nu se pune problema că nu poate face cum trebuie munca de selecționer.
Nea’ Mircea Lucescu a fost tot timpul un antrenor calculat și a analizat foarte bine până să ia o decizie. Mircea Lucescu va avea o misiune mult mai dificilă, calificarea la Campionatul Mondial este mult mai grea decât la Europene. De aceea cred că, numirea lui Mircea Lucescu la echipa națională este un plus. Este un antrenor cu experiență, un antrenor echilibrat”, a spus Costel Orac, conform Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER