România va întâlni Suedia, vineri, de la ora 21.45, pe Arena Naţională, în penultimul meci pe care îl va juca în Grupa F a preliminariilor EURO 2020. Apoi, „tricolorii” vor juca ultimul meci al campaniei la data de 18 noiembrie, de la ora 21.45, la Madrid, împotriva Spaniei. Dar, Cosmin Contra nu i-a convocat pe Florin Tănase și Ionuț Panțîru, ambii de la FCSB, iar patronul vicecampioanei l-a atacat pe selecționer.
„Merita să fie Tănase, normal că merita să fie, trebuia să îl convoace la echipa națională. Merita să fie și Panțîru. Cum să nu-l iei pe Panțîru. E cel mai bun fundaș stânga din Europa și tu nu îl convoci. Asta înseamnă că nu știi fotbal. Nu e răutate, e necunoștință. Înseamnă că nici cei din Federație nu știu fotbal, nu cunosc.
Păi, dacă știau fotbal se găsea unul să-i spună lui Contra: ”Băi, Cosmine, ești nebun, cum să nu-l iei pe Panțîru!”. Asta înseamnă că nu știu fotbal. Contra nu e un om rău, dar nu știe fotbal, sau să vedem dacă nu știu eu. O să vedem peste câteva luni, sau peste un an. Și dacă eu nu știu fotbal, îmi cer iertare”, a spus Becali la Digi Sport.
Totuși, Becali crede că România se va califica la EURO 2020: „Cred că ne calificăm. Așa vrea Dumnezeu, ne califică Dumnezeu. Vrea Dumnezeu să ne calificăm ca să ia Becali bani. Să fie Man, Coman la Euro, să ia Becali bani pe ei. Eu fac rugăciuni și cred că ne califică, că așa vrea Dumnezeu”.
Portari: Ciprian Tătărușanu (Lyon), Florin Niță (Sparta Praga), Silviu Lung (Kayserispor) Fundași: Vasile Mogoș (Cremonese), Romario Benzar (Lecce), Adrian Rus (MOL Fehérvár), Ionuț Nedelcearu (FC UFA), Iulian Cristea (FCSB), Andrei Burcă (CFR Cluj) Nicușor Bancu (Universitatea Craiova), Alin Toșca (Gazişehir Gaziantep) Mijlocași: Ciprian Deac (CFR Cluj), Ianis Hagi (Genk), Răzvan Marin (Ajax Amsterdam), Tudor Băluță (Brighton), Dan Nistor (Dinamo București), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova), Alexandru Mitriță (New York City FC), Florinel Coman (FCSB), Nicolae Stanciu (Slavia Praga), Constantin Budescu (Astra Giurgiu) Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogorets), George Pușcaș (Reading), Denis Alibec (Astra Giurgiu)
Toate calculele calificării României la EURO 2020. Cum ajung „tricolorii” la turneul final în funcție de rezultatul meciului cu Suedia
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER