Giovani: „Am pierdut al doilea lider al echipei! Nu cred că Rădoi se va răzgândi”
Giovani Becali spune că retragerea lui Mirel Rădoi a lovit în
plin echipa națională și consideră că Ionuț Lupescu a greșit în
momentul în care l-a criticat deschis pe jucătorul lui Al Hilal.
Agentul de jucători consideră că Rădoi nu va reveni asupra deciziei
și avertizează că și alți jucători i-ar putea urma exemplul.
„N-am știut nimic. Am aflat cu stupoare de hotărârea lui.
El e un lider și nu am fi avut nevoie de o asemenea atitudine în
acest moment. El e al doilea lider după Chivu. El putea să fie
jucătorul lui Inter Milano. El nu ar fi avut altfel o întâlnire cu
Jose Mourinho… Atunci nu a ajuns la Inter pentru că nu a mai vrut
Moratti să cheltuie bani.
Am văzut că e vorba de declarația lui Ionuț Lupescu. E o greșeală.
Mircea Sandu, în cei 20 de ani de când conduce Federația Română de
Fotbal, niciodată nu a atacat un jucător. Declarația trebuia dată
cu „câțiva jucători”, dar el a spus direct Mirel Rădoi. Putea spune
că „anumiți jucători nu joacă”. Dar așa l-a jignit și pe Cociș. În
cel mai rău caz, lucrul acesta îl putea spune antrenorul echipei
naționale.
Rădoi și-a spus: „Câștig două milioane de euro, fac cinci, șase ore
pentru a ajunge la națională, joc pe 42 de grade”
Mirel Rădoi a avut ofertă de la PSG jucând în Liga Campionilor
Asiei. Dar PSG nu-i putea plăti salariul pe care îl are la Al
Hilal. El e un fel de prinț acolo.
Nu e problema cu cine îl înlocuim pe Rădoi. Avem problema cu
Marica. Doamne ferește, mai avem nevoie de o scânteie să spună
cineva din federație ceva de Chivu. Am avut probleme și cu
Săpunaru. Bine că l-am recâștigat.
Mi-e greu să cred că va mai reveni Rădoi asupra deciziei. E o nouă
ieșire pe care Mircea Sandu nu reușește să o controleze și să o
gestioneze„, a spus Giovani Becali la gsptv.