Giovanni Becali sare la gâtul lui Mirel Rădoi și îi praf strategia legată de Dennis Man și Ianis Hagi. „Eu nu pot să înțeleg asta”

Mirel Rădoi este din nou sub presiune. Impresarul jucătorilor din „Generația de Aur” îl face praf. Giovanni Becali nu pricepe de ce selecționerul l-a retrogradat la naționala de tineret pe Ianis Hagi și l-a luat de lângă Adrian Mutu pe Dennis Man.

Giovanni Becali și iese la atac și pune luneta pe Mirel Rădoi. Nu pricepe de ce Dennis Man nu a fost lăsat la naționala de tineret pentru partida decisivă cu Danemarca și a fost chemat la echipa de seniori pentru câteva meciuri care nu mai sunt foarte importante. Tricolorii înfruntă Norvegia și Irlanda de Nord, dar nu mai au nicio șansă la primul loc din grupa din „Liga Națiunilor”. Jucătorul FCSB a jucat 56 de minute în amicalul cu Belarus, câștigat cu 5-3 de „tricolori”.

„A fost o răsplată pentru Man să îl aduci la echipa naţională să joace, dar când tu ai un meci la Under 21, îl ţii pe Ianis la Under 21, păi de ce nu îl ţii şi pe Man la U21? Păi eu nu pot să înţeleg, nici pe Mirel, nici Federaţia!

Păi ce şanse mai avem noi cu calificarea? Niciuna! Dar asta cu Man e de neînţeles, cel puţin eu nu o înţeleg şi la nivelul federaţiei şi la nivelul antrenorilor. Probabil Rădoi a zis ‘domne am făcut greşeala şi nu l-am luat atunci în meciurile alea hai să îl răsplătesc acum’, acum e prea târziu noi aveam nevoie acum la tineret marţea viitoare”, a declarat impresarul.

Giovanni Becali, atac la Mirel Rădoi din cauza lui Man și Hagi

Giovanni Becali merge mai departe și este convins că selecționerul s-a încăpățânat să facă aceste mutări, deși jucătorii și Adrian Mutu au avut alte opțiuni.

„Eu ştiu din surse că Man a vrut să meargă la echipa lui Mutu! Nu a vrut Rădoi, probabil în combinaţie cu Federaţia pentru că Mutu l-a vrut vă spun eu asta! Păi cum să nu îl vrea pe Man?

Man dacă trebuia chemat trebuia chemat la meciurile celelalte nu la astea. Atunci după coronavirus cum s-a făcut bine nu îl chemi, că a avut coronavirus, dar dacă a jucat la Steaua cheamă-l, mă, frate la echipa naţională poate juca cu Islanda”, a declarat Ioan Becali la Telekom Sport.

Dennis Man a jucat 5 meciuri la naționala de seniori și a marcat un gol. La „tineret” are 20 de selecții și 6 reușite.

Publicat: 13 11. 2020, 19:07
Actualizat: 13 11. 2020, 19:12