Evoluțiile constante ale lui Gabi Giurgiu (foto) nu aveau cum să rămână neobservate de Răzvan Lucescu. Mijlocașul Oțelului îl va înlocui în lotul tricolorilor pe Florescu, jucător care de trei luni nu reușește să își găsească echipă.
Unul dintre oamenii de bază ai campioanei e aproape de a-și îndeplini un nou vis! Înainte să apuce să joace contra lui Messi sau Cristiano Ronaldo în Liga Campionilor, Gabi Giurgiu îi va avea de înfruntat pe Dzeko și Misimovic, vedetele Bosniei.
Jocurile bune din ultima parte a sezonului și constanța de care a dat dovadă în tricoul Oțelului l-au adus pe mijlocașul de 28 de ani în vizorul selecționerului pentru meciul de pe 3 iunie.
„Ar fi prima lui selecție la un lot național. Nici la alea de pitici n-a fost convocat când era junior”, spun apropiații lui. Interesant este că după eșecul tricolorilor din martie, de la Zenica, Cornel Dinu lansa varianta convocării lui Giurgiu la națională. „Pe acest Giurgiu de la Galați nu-l observă nimeni? E un mijlocaș complet, de travaliu”.
Pe lângă mijlocașul de 28 de ani, campioana Oțelul va mai avea doi jucători în lot: Râpă și Antal.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER