Golanski spune că România are jucători mai valoroși decât adversara sa de sâmbătă, însă subliniază că Polonia s-a bazat dintotdeauna pe spiritul de sacrificiu și ambiția jucătorilor.
-La ce nivel e echipa națională a Poloniei? -Cam la același cu cel al României. Poate că România are câțiva fotbaliști mai valoroși, care joacă la echipe importante din afară, dar nici noi nu ducem lipsă. I-aș menționa pe Dudek de la Real Madrid și pe Boruc de la Celtic.
-De ce jucători ar trebui să se teamă elevii lui Lucescu? -Blaszczykowski, un mijlocaș dreapta foarte periculos, actualmente cel mai bun fotbalist polonez. Mai este și Jelen, un atacant cu un foarte bun-simț al golului.
„Tănase poate fi noul lider”
-A progresat fotbalul polonez după scandalul meciurilor trucate? -Este o mare schimbare în bine și sper ca același lucru să se întâmple și în România, dar ar trebui să se rezolve multe lucruri. Nu vreau să spun prea multe, pentru că nu este treaba mea.
-Cum se explică faptul că, deși nu ați mai avut jucători de clasă mondială de la Boniek încoace, tot v-ați calificat la trei turnee? -Am avut un selecționer extraordinar de bun. Leo Beenhakker a știut să formeze un grup unit, bazându-se pe un nucleu de fotbaliști ambițioși și cu spirit de sacrificiu. A mai contat foarte mult și că nu au fost folosiți foarte mulți jucători și am reușit să închegăm mai ușor relațiile de joc între noi. -Poate fi Tănase noul lider al naționalei României? -Cu siguranță. E un jucător foarte bun, care a debutat și a făcut o impresie bună la naționala voastră, chiar înainte să vină la Steaua. Are însă nevoie de timp, deoarece în ultima vreme a fost mai mult accidentat și și-a ieșit din ritm.
„La noi, președinții nu-și dau cu părerea”
-De ce nu ai fost convocat pentru amicalul cu România? -Avem un nou selecționer, Franciszek Smuda, și poate a considerat că sunt alții mai buni decât mine în momentul de față. E decizia antrenorului și o respect.
-Cine ți se pare cel mai periculos jucător al României? -Mutu, fără îndoială. Din păcate, acum este ieșit din circuit, dar cred că în timp se va rezolva acest conflict. E un jucător mult prea bun pentru a fi ignorat.
-Și în Polonia, patronii contestă selecția, ca în România? -Noi nu avem probleme de acest gen. Președinții nu-și dau cu părerea despre echipa națională. -Cum ar fi un meci Polonia – România la Euro 2012, organizat de țara ta și Ucraina? -Ar fi senzațional. Aș putea să joc împotriva naționalei țării mele adoptive. Ar fi ceva unic, dar România trebuie să se califice.
3 turnee finale a bifat Polonia în ultimii șapte ani: CM 2002 și 2006, CE 2008
„Mi-ar plăcea să dea gol Tănase și Bănel, dar să bată Polonia”, Pawel Golanski, fundaș Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER