„Mami, vreau și eu la meci!”. Fetița de 4-5 ani, ținută de mână de mama ei, privea spre lumina aproape hipnotizantă emanată de Național Arena, aflată peste drum. „Ai mai fost o dată cu taică-tu și nu ți-a plăcut”. „Da, dar atunci eram mică”. „Și acum crezi că o să-ți placă?”. Fetița și-a mai aruncat o dată ochii spre aleea împânzită de oameni vopsiți pe față, înfășurați sau accesorizați în tricolor: „Daaaa!”. Probabil că în 2008, când România mergea ultima dată la un turneu final, părinții ei erau liceeni. În 1998, la Coupe Du Monde, descifrau alfabetul.
Joi seară, fetița cu umbrela roz a simțit energia acumulată la doi pași de casa ei. Decizia UEFA de a deschide porțile stadionului a stârnit un șarpe boa aflat în hibernare. În 3 zile, românii au cumpărat aproape 50.000 de bilete pentru meciul care trebuia să ne trimită la Euro 2016. Șarpele trebuia doar să caște fălcile și să înghită niște finlandezi, printre care vreo doi chiar rotofei. Nu conta că echipa lui Iordănescu nu dăduse decât un gol în ultimele 4 meciuri, și ăla cu Feroe.
Practic, la pauză, eram calificați. Ungaria era condusă la Budapesta de Feroe, iar golul României părea o chestiune de timp. Primele 45 de minute au fost, probabil, cele mai bune făcute de noua generație antrenată de Iordănescu. Cu Sânmărtean în chef de joc, România a avut prima ocazie în secunda 45, când Moisander a scos mingea de pe linia porții. Presingul a continuat și, în minutul 8, după un nou corner bătut excelent de Torje, Chiricheș a trimis mingea cu capul în bară. Tot dintr-un corner au ratat și finlandezii – reluare Pukki din 4 metri, scoasă de Tătărușanu – , însă în doar câteva secunde mingea era respinsă de sub bară de portarul Hradecky, la capul pus de Stancu pe centrarea lui Raț.
Keșeru încruntat. O imagine pe care o tot vedem prea des la națională. Vâful a ratat din toate pozițiile și cu Finlanda. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO
În fața unor finlandezi setați doar să găsească pasa decisivă peste apărarea României, neînvinsă de 6 meciuri, galopul a continuat chiar și în ciuda faptului că Papp și Hoban păreau desprinși din alt film. În minutul 36, Chipciu a centrat perfect în centrul careului, dar Keșeru și-a dat cu dreptul în stângul. Câteva minute mai târziu, Keșeru l-a întors pe Arajuuri și a tras de la 16 metri, dar Hradecky a respins.
La box, în pauză, finlandezii ar fi fost cusuți pe viu, unși cu vaselină pe tâmple și trimiși înapoi în ring pentru un KO inevitabil. Indiferent ce au făcut în vestiar și ce le-a spus selecționerul Kanerva, Pukki și ceilalți conaționali de-ai lui Moș Crăciun au revenit în teren mai concentrați, dar au avut din nou emoții mari în minutul 55 când Torje a tras în bară de la marginea careului. Trei minute mai târziu, Hradecky scoatea cu pieptul mingea trimisă de Keșeru și fanii naționalei trecuți de vârsta a doua începeau să aibă senzația unui deja vu. Pe 16 octombrie 1985, România pierdea calificarea la Mondialul mexican după un 0-1 cu Irlanda de Nord pe 23 August, stadionul pe talpa căruia s-a construit Național Arena. Cu 30 de ani în urmă, jucătorii lui Mircea Lucescu au ratat exasperant, britanicii s-au calificat.
Dragoș Grigore, spectator la golul lui Pohjanpalo. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO
În minutul 67, premoniția s-a încarnat în piciorul lui Pukki. Cel mai bun finlandez de pe teren i-a tras după el pe Chiricheș și Grigore, apoi i-a pasat lui Pohjanpalo, singur. Simplu, cinic: 0-1. Putea fi imediat 0-2 în explozia de huiduieli de pe stadion, dar Grigore a salvat în ultima clipă, cu o intervenție neregulamentară în careu, dar ratată de arbitrul scoțian. Au urmat minute insuportabile. Chiricheș a abandonat lupta, lăsându-l pe Pukki să-l deposedeze, iar nivelul decibelilor a crescut până la asurzire. „Demisia, demisia”, s-a auzit un tunet în minutul 85, când Ungaria conducea cu 2-1, iar naționala lui Iordănescu avea emoții și la locul de baraj. Finalul preliminariilor se anunța unul mizerabil, după o campanie în care ne-am pus fracul de calificare la fiecare dintre ultimele meciuri.
Ne-a trecut glonțul pe la ureche, iar jucătorii naționalei știu asta. Puține zâmbete după ultimul fluier al arbitrului, deși România e în continuare mare favorită la calificare. OCTAV GANEA / MEDIAFAX FOTO
Amețită, hăituită, deznădăjduită, naționala a apucat totuși să se agațe cu ghearele de calificare. În minutul 92, România a răsuflat în cor ușurată când Hoban a trecut mingea dincolo de linia porții. Faza a avut ceva din eseurile compatrioților de la rugby, din meciul cu Canada. 1-1 în final și naționala lui Iordănescu se întoarce de unde a plecat acum 22 de ani. În 1993, generalul selecționer își începea mandatul și drumul spre America, în Feroe, cu un 4-0. Duminică va lipsi Răducioiu, dar și Knudsen, portarul amator cu cipilică. Baftă, băieți, o să aveți mare nevoie!
România – Finlanda 1-1 (Hoban 90+1 / Pohjanpalo 67)
România: Tătărușanu – Papp, Chiricheș, Grigore, Raț – Hoban – Torje (Ad. Popa ’87), Sânmărtean, Chipciu (Maxim ’60) – Stancu (Andone ’69), Keșeru. Selecționer: Anghel Iordănescu.
Finlanda: Hradecky – Arkivuo (Jelasto ’64), Arajuuri (Toivio ’61), Moisander, Uronen – Ring, Schuller, Halsti, Hetemaj – Pukki, Pohjanpalo (Hamalainen ’77). Selecționer: Markku Kanerva.
Cartonașe galbene: Pohjanpalo ’48, Halsti ’54, Toivio ’73, Hetemaj ’82.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER