Surpriza lui Raymond Domenech din lotul pentru Campionatul European, atacantul Bafetimbi Gomis, nu are amintiri foarte plăcute legate de România.
Vârful celor de la Saint Etienne a fost eliminat împreună cu echipa sa de CFR Cluj, în Cupa UEFA Intertoto, pe vremea când antrenor-jucător la clujeni era Dorinel Munteanu. „Îmi amintesc că am venit în România și am făcut 1-1, dar CFR s-a calificat datorită unui 2-2 de pe terenul nostru. Cred că românii au o echipă foarte bună, împotriva căreia trebuie să fim foarte atenți pentru a putea câștiga”, ne-a declarat Gomis. Vârful de 23 de ani nu a jucat însă deloc în acea dublă manșă, fiind ținut numai pe banca de rezerve. El se luptă acum pentru titularizarea în atacul naționalei Franței cu Anelka și Benzema, având însă dezavantajul lipsei de experiență. Celălalt loc din avanposturi îi este rezervat lui Henry.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER